Situaţiile din Afganistan, Ucraina și Republica Belarus vor fi ridicate în timpul vizitei cancelarului german, Angela Merkel, la Moscova, din 20 august, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Cabinetului de Miniștri din Germania, Steffen Seibert.
„Vor fi abordate subiecte internaționale majore, printre care conflictul din estul Ucrainei, pentru soluționarea căruia Rusia ar putea face mai mult decât face, dar şi situaţia din Republica Belarus” – a subliniat Seibert.
Germania se așteaptă la un val de refugiați din Afganistan. Merkel: „Am greșit!”
Răspunzând la întrebarea dacă va fi discutată şi situația din Afganistan, Steffen Seibert a declarat: „Pornesc de la această idee”.
Purtătorul de cuvânt al Cabinetului de Miniştri a adăugat că programul vizitei lui Merkel în capitala rusă include şi o ceremonie de depunere de coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut. Steffen Seibert a ridicat, de asemenea, tema „Nord Stream-2”.
În acest context, el a reamintit că pentru Germania este foarte important ca Ucraina să rămână țară de tranzit pentru gazul rusesc în viitor şi a subliniat că Berlinul va pleda pentru acest lucru, potrivit Rador.