Sari la conținut

Medic militar, prins când lua mită 500 lei. Pentru 200 de lei a refuzat să se deplaseze până în sala de operaţii

05/12/2018 18:08

Procurorii DNA au început urmărirea penală şi l-au pus sub control judiciar pe Radu Viorel Vrăcioiu, medic ORL la Spitalul Militar „Carol Davila” pentru luare de mită. Acesta a fost prins în flagrant luând mită 500 de lei pentru o operaţie, iniţial refuzând de la pacientă 200 de lei.

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29 noiembrie, pentru Viorel Radu Vrăcioiu, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel. Medicul este acuzat de luare de mită.

„În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, în calitatea menţionată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, transmite DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit ordonanţei procurorilor, înaintea flagrantului, pe 27 noiembrie, înainte de operaţie, medicul i-a reproşat pacientei că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o ofere, spunându-i că pentru această sumă de bani „nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii”.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc