Sari la conținut

Aproape jumătate dintre mașinile second-hand din România, aduse din Germania „Au impresia că șoferii germani au mai multă grijă”

Etichete:
23/02/2023 19:38 - ACTUALIZAT 23/02/2023 19:38
Mașini second-hand din Germania

Mașini second-hand din Germania – O mare parte din mașinile înmatriculate în România în ultimii ani sunt modele second-hand provenite din câteva țări din Europa de Vest.

Patru din 10 mașini la mâna a doua din România sunt importate din Germania, arată un studiu realizat prin analiza a peste 1 milion de rapoarte istorice generate pe platforma carVertical. Cumpărarea unei mașini second hand în Germania. Cum eviţi fraudele

„Cumpărătorii de mașini second hand caută vehicule cu proveniență din Germania pentru că au impresia că șoferii germani au mai multă grijă de mașinile lor decât oricine altcineva. Oamenii cred că șoferii de pe cea mai mare piață de vehicule second-hand nu sar peste programările la revizii, fac doar reparații de calitate și cumpără în primul rând mașini mai bine echipate”, se arată în raportul carVertical.

Alte țări din Europa de Vest din care România importă mașini second sunt Franța (14,2%), Italia (10,9%), Belgia (9,5%) și Țările de Jos (5,4%). Starea unui vehicul și defecțiunile comune întâlnite sunt puternic influențate de regiunea din care provine mașina. Păcăliţi cu maşini second hand. BMW implicat în ŞAPTE accidente, cumpărat cu 27.000 euro

Vehiculele din țările nordice au de obicei mai multă coroziune din cauza zăpezii, a sării și a temperaturilor extrem de joase. În același timp este posibil ca mașinile din Italia să nu aibă probleme cu rugina, dar vopseaua lor poate fi decolorată din cauza intensitășii ridicate a luminii soarelui.

În general temperaturile extreme nu fac niciodată bine unei mașini. Așa se explică de ce românii preferă mașinile germane: Germania are o climă blândă și drumuri bune, scăzând riscul ruginirii, al decolorării vopselei și al problemelor cu suspensia. Alertă la cumpărarea de mașini second hand: Feriți-vă de escrocherii, cazurile din Germania sunt în creștere!!!

Sursa: Digi24. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc