Mai multe furtuni violente urmate de o tornadă devastatoare, au măturat zona de nord a Germaniei şi au lăsat în urmă un mort şi peste 30 de răniţi. Decedatul era un tânăr de doar 26 de ani care şi-a pierdut viaţa după ce mai multe obiecte grele au fost ridicate de vânt şi s-au izbit de maşina sa. Prietena însărcinată a victimei se afla şi ea în vehicul şi s-a ales cu răni uşoare.
Potrivit autorităţilor germane, oraşul Bützow, din provincia Mecklenburg-Vorpommern a fost cel mai grav afectat de intemperii. Aici, aproape toate străzile au fost blocate de copaci căzuţi pe carosabil iar mijloacele de transport în comun au fost scoase din funcţiune.
Vântul puternic a ridicat maşini până la 70 de metri de la sol şi a avariat grav multe clădiri, menționează RomaniaTV.
Rafalele de vânt au atins viteze de 120 km/h iar martorii spun că au văzut maşini şi bucăţi mari din acoperişurile caselor luate pe sus şi purtate metri întregi prin aer. Liniile pentru apeluri de urgenţă au fost luate cu asalt de localnici care cereau ajutor – iar spitalul local a fost nevoit să se închidă temporar din cauza vremii extreme.
Tornada a smuls acoperişurile mai multor clădiri, inclusiv pe al unui spital, care a fost evacuat parţial. Primăria, o grădiniţă şi o biserică din oraş au fost, de asemenea, grav avariate. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite de obiecte luate pe sus de rafalele de vânt.
Linia de cale ferată dintre Hamburg şi Lübeck a fost şi ea blocată în ambele părţi, după ce un copac a căzut pe şine.
Potrivit oficialilor, pagubele materiale înregistrate până acum sunt cel puţin de ordinul sutelor de mii de dolari. În plus, meteorlogii avertizează că intemperiile vor continua şi în zilele următoare, când sunt aşteptate furtuni violente însoţite de descărăcări electrice şi rafale puternice de vânt.