30 de ani de la reunificarea Germaniei, cancelarul Angela Merkel le spune compatrioților să dea dovadă și acum, în plină pandemie de coronavirus, de același „curaj”, ca în timpul căderii regimului est-german, relatează Agerpres.
„Ştim că astăzi trebuie să avem din nou curajul de a merge pe noi căi din cauza pandemiei” de COVID-19, a afirmat sâmbătă lidera conservatoare la Potsdam, la sud-vest de Berlin, unde au loc ceremoniile dedicate acestei date.
„Le-a trebuit mult curaj oamenilor în fosta Germanie de Est care au ieşit în stradă, care au lansat revoluţia paşnică” în toamna anului 1989, a adăugat ea într-o scurtă alocuţiune.
„Nicio pandemie nu ne poate opri!”
Preşedintele Republicii, Frank-Walter Steinmeier, a insistat la rândul său asupra mândriei pe care o pot simţi germanii, „aceşti norocoşi în mijlocul Europei”, la 30 de ani după Reunificare.
„Nicio pandemie nu ne poate opri!”, a adăugat el, în timp ce aceste ceremonii se desfăşoară într-o mare sobrietate din cauza restricţiilor legate de epidemie.
Evocând această Reunificare, şeful statului s-a entuziasmat:”Ce şansă! Ce performanţă! Avem dreptate să fim mândri de acea zi”. „Da, noi trăim în cea mai bună Germanie care a existat vreo dată”, a exclamat el.
Dar Frank-Walter Steinmeier a subliniat de asemenea că diviziunile continuă adesea să submineze relaţiile între germanii din est şi cei din vest şi i-a invitat pe toţi să faţă faţă eventualelor erori comise în cursul procesului de reunificare.
„Este în joc democraţia noastră”, a avertizat preşedintele german, potrivit căruia dacă „coeziunea socială slăbeşte, neîncrederea în politică creşte, la fel şi terenul favorabil pentru populism şi partidele extremiste”, a spus Steinmeier, alături de care s-au aflat Angelei Merkel, predecesorul acesteia în funcţie Gerhard Schroeder (1998-2005), dar şi primul şi ultimul conducător al RDG desemnat democratic, Lothar de Maiziere.
La mai puţin de un an de la căderea Zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, Germania şi-a regăsit unitatea acum 30 de ani.
Data de 3 octombrie este de atunci sărbătoare naţională în Germania.