Sari la conținut

Cele mai bune țări pentru pensionari – ai beneficii fiscale și te bucuri de viața ta (aproape) așa cum dorești

22/08/2023 11:30 - ACTUALIZAT 22/08/2023 11:30

Cele mai bune țări pentru pensionari – Când ești tânăr ai posibilitatea de a alege, ai opțiuni și tot ce îți trebuie este curajul de a decide să pleci. Poți evalua dacă să pleci să muncești în afară, unde e mai bine, unde se câștigă mai mulți bani. Dar puțini dintre români fac aceste alegeri la o vârstă puțin mai înaintată, când au construit o casă, o familie, un viitor. Europenii fac aceste alegeri și după ieșirea la pensie. De exemplu, cei din Germania și se mută în țări mai calde. Se ghidează după beneficii fiscale și după locul în care găsesc liniștea mult visată după o viață de muncă.
>>> Renunțarea la cetățenie pentru românii din Germania

Pensia se transferă de către statul plătitor într-un cont din statul de reședință. Există chiar discuții despre care sunt cele mai bune țări pentru pensionari din punct de vedere fiscal. Cum pensia este un venit din muncă și deci este impozitat, perfect ar fi o țară cu taxe mici și o viață mai liniștită. Așa că mutarea în străinătate și efectuarea corectă a transferului din punct de vedere fiscal este punctul de plecare pentru cine vrea să se bucure de cel mai mare beneficiu, perfect legal. O fac mulți pensionari europeni.

Cele mai bune țări pentru pensionari: unde merg ceilalți?

În țara cu o impozitare usturătoare, italienii știu un lucru: vor să plătească mai puține taxe, și pentru asta părăsesc țara la o vârstă pe care românii ar numi-o „bătrânețe”, circa 65 de ani. Dar pentru italieni nu e deloc așa, viața începe de la capăt în țara în care reținerile fiscale sunt mai mici comparativ cu Italia. Pe primul loc în preferințe este Portugalia.
>>> Pensie fără stagiu minim de cotizare în Spania – dacă ești român trebuie să știi asta

Autoritățile din Portugalia au introdus chiar figura Nao residente Habitual cu o cotă impozitului pe pensie 10% pentru 10 ani. Condițiile: să nu fi fost taxat ca rezident obișnuit în cei 5 ani anteriori cererii. Apoi, să nu fi fost rezident fiscal în Portugalia și în al treilea rând să fi cerut acest status înainte de data de 31 martie (pentru a avea efect asupra declarării veniturilor).

Opțiunea Spania pentru români

Spania este și ea avantajoasă: un bun sistem de sănătate, soare, dar pensionarii români o aleg din alt motiv: au aici rude, fii, nepoți. Ca pensionar, dacă ai și muncit în sistemul spaniol, poți acumula chiar și o mică pensie. Dacă ești rezident legal pe teritoriul Spaniei ai putea obține și un ajutor – pensiile pe care le primesc din România sunt relativ mici.

Care este media pensiei pe care o erogă acestora Statul român în Spania (de limită de vârstă, de boală, de urmaș etc)? Iată datele furnizate acestui ziar de Ministerul Muncii din România. Mai jos vă prezentăm situaţia numerică şi valorică (în lei) pe categorii de pensii, aferentă pensiilor acordate în sistemul public de pensii din România, transferate în conturi bancare pe teritoriul Spaniei, în anul 2022 (primele 10 luni).

cele mai bune țări pentru pensionari

Cele mai bune țări pentru pensionari: taxare doar pentru 20% din pensie!

Între cele mai bune țări pentru pensionari pe locul doi este Tunisia. Țara are un regim fiscal avantajos pentru pensionari. O spun italienii, care decid să se transfere în Tunisia și pot beneficia de taxarea a numai 20% din pensia lor. Dar pentru asta trebuie făcut corect transferul de reședință. Taxa aplicată veniturilor din pensie este oricum de numai 7%, potrivit fiscomania!
>>> Pensionarea în Olanda – Iată câți bani primește un olandez, în medie, la pensie

În principal condițiile sunt aceleași: să mai fi fost rezident înainte, să stai aici minim 183 de zile pe an și să fi cerut rezidența înainte de 31 martie a anului succesiv obținerii beneficiului. Aici pensionarii beneficiază de un nivel de viață relativ ridicat cu un buget minim. Evident, depinde de stilul de viață al fiecăruia și de așteptările sale în termeni de comfort și lux. Ce îi poate face să se răzgândească ar putea fi sistemul sanitar din Tunisia. Așa că cine are nevoie de îngrijiri medicale frecvente sau specializate, chiar dacă Tunisia oferă un regim fiscal mai bun, preferă să rămână în Italia.

Impozit de 5% pentru veniturile din pensie și nimic dacă pensia e mai mică de 3420 euro

Cipru e al treilea stat care are un regim fiscal extrem de avantajos cu o taxă proporțională de 5% pe veniturile din pensie pentru cei care vin din afara țării și superiori nivelului de 3.420 euro. Sub această limită veniturile din pensie nu sunt taxate! Doar cine a realizat tranferul de rezidență în mod oficial poate obține acest regim avantajos.

În cazul italienilor, România este o opțiune bună pentru avantaje fiscale, potrivit fiscomania. Este o destinație atrăgătoare din punct de vedere fiscal. Alături de Grecia, Slovacia sau Albania. Oricum ar fi, când e vorba de cele mai bune țări pentru pensionari fiecare opțiune are avantaje și dezavantaje. Fiind vorba de un moment în care decizi pentru tot restul vieții, ca să fii sigur că socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg bate mai întâi la ușa unui expert fiscal.
>>> Înlocuirea obligatorie a sistemelor de încălzire: Ce se va schimba de la 1 ianuarie 2024