Sari la conținut

Își abuza sexual băiatul adoptat din România. German judecat pentru sute de cazuri de pedofilie

28/12/2017 13:02 - ACTUALIZAT 28/04/2020 17:57

Biserica l-a excomunicat. Bărbatul de 61 de ani din Altensteig, tată a șase copii, și-a recunoscut faptele și este judecat la tribunalul din Tübingen pentru 200 de cazuri de abuz sexual asupra a zece copii. A fost eliberat de curând  din închisoare după ce a ispășit aproape trei ani de detenție în România.

Nu conta dacă erau băieți sau fete. Îi abuza în mod regulat începând cu 1999, printre victime fiind și fiul său adoptiv din România, dar și prietenii celorlalți copii ai lui. Le atingea organele sexuale și îi punea să i le atingă pe ale lui ”doar din plăcere”. Apoi îi ducea la restaurant sau le dădea bani, a declarat bărbatul care era voluntar într-o echipă de cercetași și profesor de religie la biserică.

Inculpatul le-a spus judecătorilor că a avut o viață dublă. S-a căsătorit în 1977 și deși mariajul nu a fost unul ”nesatisfăcător din punct de vedere sexual” a început să abuzeze copii în locuința sa, când familia nu era acasă. De asemenea, bărbatul a precizat că provine dintr-o familie destrămată, că a crescut în Bremen fără tată și că a fost victima unor violențe și abuzuri din partea mulților parteneri de viață ai mamei.

Timp de 20 de ani a participat la acțiuni de voluntariat în sprijinul copiilor orfani din România pe timpul cărora a început o relație cu un băiat. După ce a ispășit aproape trei ani de închisoare pentru pedofilie, s-a întors în Germania. ”Nu era vorba de afecțiune, doar aveam nevoie să mă satisfac”, a spus inculpatul, care își va primi sentința în ianuarie.

Pedofil german, eliberat din arest în România. Localnicii sunt revoltați, se tem pentru copiii lor

Continuați să citiți în Ziarul Românesc