Sari la conținut

Iohannis a acceptat-o pe Viorica Dăncilă ca premier: «Acum PSD trebuie să performeze»

17/01/2018 17:23

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că o desemnează pe Viorica Dăncilă, propunerea PSD-ALDE, pentru funcția de premier.

„Am ascultat foarte multe opinii legate de viitorul prim-ministru. Astăzi am asculat opiniile politicienilor. Sunt foarte multe opinii și foarte multe argumente, multe  legate de politica partidelor, de politica internă a României, de politica externă și de securitate.

Am ascultat și am citit toate aceste opinii și argumente și le-am cântărit pentru că acum trebuie să decid.

Această decizie trebuie să fie conformă cu Constituția și cu deciziile CCR în materie de desemnare. Argumentul cel mai puternic este artimetica parlamentară. În Parlament, după consultări, îmi este foarte clar: PSD dispune de majoritate. Atunci, cântărind toate argumentele, ținând cont de situația concretă, am decis să dau PSD însă o șansă și să desemnez persoana propusă de PSD. Acum PSD trebuie să performeze“, a spus şeful statului.

Declaraţiile președintelui au venit vin în urma consultărilor avute astăzi cu partidele parlamentare pentru nominalizarea noului premier.

Șeful statului a spus că doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern, după demisia premierului Mihai Tudose, căruia PSD i-a retras sprijinul politic.

Coaliţia PSD-ALDE a venit la consultări cu propunerea de desemnare a europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, în timp ce PNL şi USR au anunţat că îi cer şefului statului găsirea unei formule pentru a duce PSD în opiziţie sau declanşarea alegerilor anticipate.

PMP a venit cu două propuneri – Siegfried Mureșan și Eugen Tomac.

Cine este Viorica Dăncilă

Originară din Roşiorii de Vede, Viorica Dăncilă a prins căderea comunismului ca profesoară la Liceul din Videle. În politică a intrat în 1996, odată cu înscrierea în PSD. A obţinut prima funcţie în partid în 2005, când a devenit preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei, şi a continuat să urce treaptă cu treaptă ierarhia până ce, în 2015, a fost aleasă şefa tuturor femeilor social democrate. Este, de asemenea, preşedintă a grupului PSD din Parlamentul European. A făcut studii în domeniul exploatării gazelor şi petrolului şi o specializare în ştiinţe politice.

De formaţie inginer petrolist, are un master în ştiinţe politice, obţinut în 2006, când avea deja 43 de ani. Este, în prezent, la al doilea mandat de eurodeputat.

Întrebată dacă nu se teme că, odată ajunsă la Palatul Victoria, va avea aceeaşi soartă ca a precedenţilor doi premieri, aceasta a răspuns că este o fire optimistă.

Sponsorizări uriaşe pentru PSD

Viorica Dăncilă și soțul ei, Cristinel Dăncilă, au fost personaje principale într-un scandal de proporții anul trecut, când presa a scris pe larg despre sponsorizările masive făcute de europarlamentara PSD către partidul din care face parte. Criticii au atras atenția atunci că Dăncilă nu ar fi avut de unde să dețină atât de mulți bani pe cât a dat partidului.

Viorica Dăncilă face parte din primii doi mari finanţatori ai PSD din perioada alegerilor europarlamentare 2014, an în care a contribuit cu suma de 114.402 lei, arăta o investigație a gherilaurbana.ro, în 2017.

Viorica Dăncilă avea un salariu anual de 75.000 de euro, iar veniturile familiei erau întregite de soțul Cristinel Dăncilă, care a câştigat în perioada 2009-2016 suma exorbitantă de 2.385.059 lei (peste 23 de miliarde de lei vechi!).

În 2007, Liviu Dragnea însuși a anunțat numirea în funcția de consilier în Consiliul Județean Teleorman a lui Cristinel Dăncilă. Dăncilă nu a apucat să facă prea multe lucruri pentru teleormăneni, dar a compensat în schimb cu loialitate faţă de Liviu Dragnea, preciza gherilaurbana.ro.

În anul electoral 2008, Cristinel Dăncilă nu s-a mai înscris pe listele CJ din Teleorman, făcându-i loc soţiei sale, Viorica Dăncilă. Ea a fost consilier județean doar un an, pentru că apoi a câștigat un loc în Parlamentul European. Tot în 2009, Cristinel Dăncilă s-a întors la Videle.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc