Un virusolog din Wuhan aruncă bomba. Tian Junhua a fost în zeci de peșteri din provincia Hubei pentru a captura lilieci și a lua probe. Este alimentată din nou teoria conspirației potrivit căreia coronavirusul a fost creat de om și a fost scurs dintr-un laborator, potrivit The Sun.
În luna decembrie a anului 2019, cu puțin timp înainte de apariția focarului COVID-19, în mediul online a început să circule un filmuleț care îl arată pe Tian în peșterile din provincia Hubei, în timp ce preleva probe de la liliecii capturați.
„Nu sunt medic, dar lucrez pentru a vindeca și a salva oamenii. Nu sunt soldat, dar lucrez pentru a proteja o linie de apărare națională invizibilă. Cu cât cercetările noastre sunt mai aprofundate cu privire la lilieci, cu atât va fi mai bine pentru sănătatea umană”, spune Tian Junhua.
Virusologul spune că este luptător în prima linie de apărare în faţa viruşilor şi merge din peşteră în peşteră ca să captureze lilieci pe care să îi studieze în laborator, ştiindu-se faptul că liliecii sunt purtători de virusuri: “Liliecii poartă mai mulţi viruşi. Poţi găsi majoritatea viruşilor responsabili pentru bolile oamenilor în ei. Pot să simt frica de a mă infecta, de a mă rătăci. Din cauza fricii sunt extrem de precaut. Pentru că în acest proces eşti extrem de predispus la viruşi foarte uşor. Sper doar că monstrele de viruşi vor fi păstrate doar pentru cercetări ştiinţifice şi nu vor fi folosite niciodată în viaţa reală”, a spus Tian.
Acesta a povestit cum, în timpul unei vizite într-o peșteră, nu a reușit să poarte echipament de protecție, prin urmare, a intrat în contact cu urina de lilieci. Pentru a evita contractarea unei boli, el s-a auto-izolat în carantină timp de 14 zile.
Tian Junhua a spus că a vizitat 300 de vectori producători de viruşi din ultimii 10 ani, se arată în documentar.
„Prima infecție umană, accident de laborator?”
Richard Ebright, cercetător de biosecuritate și profesor la Institutul de Microbiologie Waksman, a declarat că virusul din spatele pandemiei era în proporție de 96,2% similar cu virusul liliac descoperit de Wuhan Institute of Virology în 2013, studiat la Centrul Wuhan pentru controlul bolilor (CDC) .
„Coronavirusurile provocate de lilieci sunt colectate și studiate de laboratoare din mai multe părți din China – inclusiv CDC Municipal Wuhan și Institutul de Virologie Wuhan. Prin urmare, prima infecție umană ar fi putut, de asemenea, să fi avut loc din cauza unui accident de laborator”, a spus Richard Ebright.
Există mai multe teorii legate de originea noului coronavirus. Unele spun ce este o armă biologică a Chinei, alţii spun că a fost adus în China de americani la Jocurile Militare care s-au desfăşurat la Wuhan.
Însă, explicaţia oficială este că virusul COVID-19 s-a transmis de la liliac, şarpe, şobolan sau pangolin la om, iar asta s-a putut întâmpla în piaţa de animale vii din Wuhan, aflată la câteva sute de metri de laboratorul de cercetare al viruşilor unde lucrează Tian.
COVID-19 a infectat până în prezent peste un milion de oameni din întreaga lume și a ucis peste 53.000 din luna decembrie, de când a izbucnit focarul.