Interdicția de a conduce camioane cu o greutate de peste 7,5 tone în zilele de duminică și de sărbători legale a fost suspendată în Bavaria, a anunțat vineri ministrul bavarez de Interne, Joachim Herrmann.
Însă suspendarea se aplică numai camioanelor care transportă marfă în direcția Ucrainei pentru a ajuta populația acestei țări, grav afectată de invazia armatei ruse.
Interdicții de conducere pentru camioane în Germania în martie 2022
„Vrem să ajutăm populația ucraineană cât de bine putem în aceste vremuri dificile”, a spus Herrmann.
„Pentru aceasta, transporturile pe termen scurt cu ajutoare civile sunt esențiale, chiar și în zilele de duminică și de sărbători legale”.
Cu toate acestea, ministrul nu s-a referit strict la transportul de ajutoare către Ucraina, ci și către țările vecine și către taberele de refugiați din acestea.
Poliția germană VERIFICĂ camioanele de pe autostrăzi folosind drona și vehicule cu însemne civile
Potrivit lui Herrmann, regulamentul se va aplica inițial până pe 26 iunie 2022.
Suspendarea interdicției în zilele de duminică și de sărbătorile legale pentru transporturile de ajutor a fost coordonată cu toate landurile germane.
Interdicția de conducere a camioanelor
Interdicția se aplică pe tot parcursul anului întregii rețele rutiere duminica și de sărbătorile legale de la 0.00 la 22.00.
De la 1 iulie până la 31 august, camioanelor li se interzice, de asemenea, să circule sâmbăta de la 7.00 la 20.00 pe unele autostrăzi și drumuri federale.
Șase luni în cabina TIR-ului, două luni acasă. Traiul dur al șoferilor români de camioane
Interdicția se aplică vehiculelor grele de marfă cu greutatea maximă admisă de peste 7,5 t și vehiculelor grele de marfă cu remorci, indiferent de greutatea acestora.
Sursa: Ministerul de Interne Bavaria