Un irakian căruia i s-a respins cererea de azil este judecat începând de marţi, 12 martie, pentru uciderea unei adolescente, într-un caz care a stârnit o emoţie puternică şi de care extrema-dreaptă s-a folosit pentru a-i denunţa pe migranţi, relatează AFP, citat de Agerpres
Conform parchetului, Ali Bashar, în vârstă de 22 de ani, a ucis-o la 23 mai anul trecut pe Susanna Feldmann, în vârstă de 14 ani, după ce a violat-o. El este de asemenea acuzat de violuri repetate asupra unui copil de 11 ani, fapte pentru care va fi judecat începând cu 19 martie.
Cazul său a fost folosit de partidul de extrema-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) pentru a denunţa politica de primire a migranţilor a cancelarului Angela Merkel în 2015 şi 2016, ani în care peste un milion de migranţi au intrat în ţară, printre ei numărându-se şi Ali Bashar.
Profitând de îngrijorările opiniei publice privind imigraţia, AfD şi-a făcut intrarea istorică în parlamentul german în septembrie 2017. Partidul şi-a înmulţit campaniile în care refugiaţii arabi şi musulmani sunt prezentaţi drept criminali care îi ameninţă pe germani.
Cazul Susanna Feldmann, al cărei cadavru a fost găsit trei săptămâni după moartea sa, a fost extrem de mediatizat, asta şi pentru că presupusul autor al faptei a putut pleca fără probleme înapoi în Irak cu toată familia sa.
Ali Bashar a fost câteva zile mai târziu predat totuşi şefului poliţiei federale germane, care s-a deplasat special în Kurdistanul irakian pentru a negocia reţinerea lui.