Împărțirea moștenirii din străinătate – Mulți oameni călătoresc în străinătate și sunt rezidenți acolo pe o anumită perioadă. Ce se întâmplă cu bunurile acumulate de ei? Cetățenia testatorului nu are întotdeauna o importanță crucială atunci când vine vorba de moștenirea transfrontalieră. Mai importantă este rezidența, în acest caz. Regulamentul european privind moștenirea abordează această problemă. Iată ce trebuie să știi despre asta. (Articolul continuă mai jos)
Împărțirea moștenirii din străinătate: regulile europene
Potrivit acestui regulament, în cazul unei moșteniri transfrontaliere în UE (cu excepția Irlandei și Danemarcei), legea aplicabilă este, în principiu, legea statului membru în care decedatul avea rezidența obișnuită la momentul decesului. Cu alte cuvinte, regulamentul stabilește competența legală a statului membru în care persoana decedată a locuit în mod obișnuit. Mai exact, chiar dacă un cetățean al unei țări este rezident în alt stat membru al UE, legea aplicabilă va fi legea statului de rezidență în momentul decesului. Acest lucru simplifică procesul de moștenire și îl face mai previzibil în context european. Factorul decisiv este, așadar, unde a fost rezident ultima dată defunctul.
>>> Câți români trăiesc în diaspora – Acestea sunt țările preferate
Unii oameni pot alege să-și reglementeze moștenirea prin intermediul unui testament. Acest document poate avea o recunoaștere internațională în anumite condiții. Este important să obții o copie a certificatului de deces al persoanei decedate, precum și orice documente legale asociate moștenirii (testament, contracte de proprietate etc.). Documentele pot necesita notarizarea în țara de origine și, uneori, traduceri oficiale în limba țării în care se află bunurile.
Când nu se schimbă nimic?
Dacă ești român și petreci iarna în Mallorca sau Tenerife, dar stai tot restul anului acasă, nimic nu se schimbă. Nu același lucru este valabil pentru cei a căror viață obișnuită este în străinătate – numită „reședință obișnuită”. Dacă un cetățean român, de exemplu, locuiește în Germania și decedează aici, instanțele germane vor fi responsabile de procedurile de succesiune în viitor, și nu cele din România. Se va aplica exclusiv legea germană. Cu o excepție: cazul în care a lăsat un testament în care a dispus altfel.
Care este instanța competentă în caz de deces ?
Un exemplu: un austriac pensionar locuiește cu partenera sa într-o casă în Toscana, în Italia. Fiica locuiește în Austria, fiul în Germania. Care instanță ar fi competentă în caz de deces? Ce lege se aplică? Anterior, legea austriacă ar fi trebuit să fie aplicată de o instanță italiană. Cel puțin în ceea ce privește proprietatea defunctului în Italia. Dacă are și un cont de valori mobiliare și un apartament în Austria, ar fi fost proceduri și în Austria.
Schimbarea cea mai importantă: Noua situație juridică elimină aceste duplicări. Astfel, întreaga succesiune legală este întotdeauna supusă legii statului în care testatorul avea ultima reședință obișnuită la momentul decesului. În exemplul nostru înseamnă legea moștenirii italiană, rostită de o instanță italiană – Cu excepția cazului în care testatorul a declarat altfel în testamentul său.
Ce diferență poate face alegerea nostră pentru cea mai favorabilă moștenire?
Testatorul poate preciza în testament ce lege dorește să se aplice. În exemplul nostru, alegerea legii moștenirii austriece înseamnă reducerea cotei de moștenire a celor două fiice la cota obligatorie. Mai concret, fiecare copil are dreptul la un sfert (adică jumătate împreună) din moștenirea lor. El poate lăsa cealaltă jumătate partenerului său în testament. Spre comparație: Conform legislației italiene, copiii ar fi trebuit să moștenească două treimi împreună ca acțiuni obligatorii, în timp ce partenerul lor ar fi putut primi doar o treime.
Regulamentul UE privind moștenirea nu reglementează chestiunile legate de impozitele succesorale. Dacă impozitul pe moștenire trebuie plătit în cursul unei moșteniri depinde de legislația națională a țării testatorului sau a moștenitorului sau de convențiile de dublă impunere încheiate de țara respectivă. O cea mai autorizată sursă: oesterreich.gv.at. Astfel de acorduri împiedică – în situații transfrontaliere – să plătească de mai multe ori impozitul pe succesiune sau alte taxe legate de moștenire (cum ar fi impozitele pe proprietate).
Concluzii:
- Din 2015, Regulamentul UE privind legea moștenirii a stabilit care este legea succesorală care să fie aplicată
- Toate statele membre UE sunt vizate de regulamentul european – cu excepția Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei
- Nu mai este o chestiune de cetățenie, ci de reședință obișnuită la momentul decesului. Practic ttotul depinde de regularizarea șederii.
- Reședința obișnuită determină și care instanță este responsabilă pentru procedura de succesiune.
- Românii, chiar dacă sunt rezidenți în străinătate, pot alege legea românească. Dacă un român are reședința obișnuită în Germania și are un accident mortal acolo, o instanță germană ar avea, în principiu, competența în continuare, dar legea românească s-ar aplica în orice caz (dacă așa a fost dispus prin testament).