Sari la conținut

Honey Cramariuc, Germania: “Ce-aș schimba în România?!… Absolut nimic, că e perfectă. Doar oamenii trebuie schimbați”

Etichete:
27/09/2017 12:32 - ACTUALIZAT 23/04/2020 16:46

Honey Cramariuc este stabilit de aproape 7 ani în Germania. Se descrie ca fiind “un umil IT-ist, unul dintre românii ce n-au plecat “de foame” din țară, ci pentru că nu mai suportau sistemul”.

Timp de aproape  6 ani a activat doar în domeniul IT, însă de aproximativ 8 luni, s-a reprofilat. S-a săturat să stea toată ziua în fața calculatorului, așa că a redus volumul de muncă, păstrând doar doi-trei clienți cu care avea colaborări mai vechi. „Am început o muncă considerată “de jos”, curier pentru compania Amazon”, spune Honey.

În cei 7 ani de Germania, a întâlnit și relaționat cu fel de fel de oameni, din toate clasele sociale, și, spune el, „am ajuns să conturez niște diferențe reale între țara mea natală, Romania, si țara mea gazdă, Germania”.

„NU-I VĂD PARCÂND ÎN MIJLOCUL STRĂZII SAU LĂSÂND MAȘINA PE TRECERILE DE PIETON”

Fascinat de peisajele montane din Alpi, de imaginea satelor bavareze, de care se bucură ori de câte ori are ocazia, mai ales acum că a scăpat de „lanțul” care îl ținea legat de calculator, Honey își conturează răspunsul la întrebarea: „Ce ai schimba la România?”, tocmai pe experiențele constatate în urma drumețiilor sale.

„Chiar dacă nu am o vastă experiență, mă consider un om al muntelui. Indiferent dacă ești schior, alpinist, sau doar îți place să te plimbi pe potecile lui, muntele te învata să respecți natura, să respecți oamenii, să respecți niste reguli ce pot fi vitale. Din perspectiva asta voi discuta despre Romania, despre cum aș vrea eu s-o vad.

În Germania si Austria, țări cu care sunt obișnuit, modul in care diferențiezi un CEO de o femeie de serviciu sunt hainele pe care le poartă, mașina în care se urcă, casa în care locuieste. În rest, și ei stau la aceleași cozi ca și noi, pierd vremea în aceleași ambuteiaje ca și noi, plătesc aceleași amenzi ca și noi.

Una dintre puținele aroganțe pe care o văd la unii dintre cei înstăriți e că nu plătesc taxa de parcare. Pe undeva, am început să-i și înteleg. În mod sigur nu au 2 EUR în portofel, iar amenda de 60 EUR reprezintă pentru ei mult mai puțin decât reprezintă 2 EUR pentru noi. Cu ocazia asta fac și un bine bugetului local. Da’ ei oricum sunt “defecți”, ca nu-i văd parcând în mijlocul străzii sau lăsând mașina pe trecerile de pieton”.

“MĂ DUREA SUFLETUL CÂND VEDEAM CÂTĂ MIZERIE GĂSEȘTI, PÂNĂ ȘI LA COTE DE PESTE 2.600 DE METRI”

Honey Cramariuc:  „În drumețiile mele prin Alpi, de foarte multe ori am întâlnit oameni al căror echipament costă mai mult decât venitul meu pe lună. Niciodată nu i-am vazut să arunce gunoi pe jos, să se bage în fața cuiva, să nu lase pe cineva să treacă sau să deranjeze, în orice mod posibil, pe cei din jurul lor.

Anul trecut am parcurs peste 6.500 de kilometri prin România, colindând prin tot felul de munți sau atracții turistice. Mă durea sufletul când vedeam câtă mizerie găsești, până și la cote de peste 2.600 de metri, mă durea mintea când vedeam pe câte unu’ încălțat în pantofi, însoțit de o ea încălțată cu tocuri de 12, mâncând semințe pe vârful muntelui, în timp ce asculta manele-n căști”.

„ÎN EUROPA SE PLĂTESC AMENZI USTURĂTOARE, PENTRU ORICE PROSTIE FACI”

“Exista, cândva, o întrebare existențială: “Cum de românul se poartă civilizat în Europa, iar în România e precum ciobanul?” Răspunsul este simplu. În Europa se plătesc amenzi usturătoare, pentru orice prostie faci. Fără discriminare, plăteste si CEO-ul, dar și femeia de serviciu. În România, dacă știi pe cineva, dacă ai un văr, dacă ești patron al unui magazin de cartier, gata, ai scăpat de griji. Lumea e a ta și-ți poti bate joc de ea cum vrei, fără să te gândești că toate “urmele” pe care le lași în urmă, toate “amintirile” pe care le iei cu tine, nu fac altceva decât să-l priveze pe urmașul tău de a se bucura si el de frumusețile pe care le oferă țărișoara aia”.

„ROMÂNIA ESTE UNA DINTRE CELE MAI BOGATE ȚĂRI DIN EUROPA”

Se spune că nu există pădure fără uscături, si e adevărat. Dureros e că în România începe să nu se mai vadă pădurea, din cauza uscăturilor. Poate-s doar eu, poate-i doar imaginația mea, dar România este una dintre cele mai bogate țări din Europa, cu o infinitate de resurse și un potențial imens. Păcat că nu este valorificat și nici nu va fi, decât atunci cand oamenii, indiferent de statutul lor social, vor învăța respectul. În mintea mea e simplu, dacă s-ar aplica legile, dacă s-ar ține cont de ele. În loc să se mai plangă că “dincolo” e mai frumos decât “aici”, să plătească toți cei care deranjează pe cineva, care consideră că natura e un imens coș de gunoi, care distrug tot ce e în jurul lor. Să-i vezi după, cât de civilizați vor fi”, e de părere Honey Cramariuc.

IMAGINEA AFACERISTULUI DE TOP CARE MÂNCA SANDVIȘURI COT LA COT CU ANGAJAȚII

„Și stii ce mi-aș mai dori să văd?! Unul dintre clienții mei este patronul uneia dintre cele mai mari companii furnizoare de titan din lume, material folosit de Airbus sau mașinile din Formula 1. Primul contract l-am negociat direct cu el, iar la finalizare, pentru că a fost mulțumit, mi-a plătit cu 50% peste suma convenită. Nu de puține ori l-am văzut, în pauza de masă, mâncând sandvișuri de la Subway, cot la cot cu angajații, iar o dată la două săptămâni își trimite angajații la pensiunea sa din Alpii Tirolezi. Genul ăsta de respect din partea șefului te face să fii mai bun la locul de muncă”.

Bun mă, Honey. Și concluzia. Ce-ai schimba la România? „Ce-aș schimba în Romania?!… Absolut nimic, că e perfectă. Doar oamenii trebuie schimbați”, îmi răspunde  „umil-ul IT-ist” cu care în urmă cu ceva ani lucram împreună la un ziar din Suceava.

Sergiu Rusu

(sursa: Diaspora Azi)

Româncă revoltată din München: „Suntem victimele unui sistem corupt și trebuie să ne unim să schimbăm lucrurile în România”.

Continuați să citiți pe ziarulromanesc.de