La data de 30 octombrie 2018, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Neamţ au depistat o femeie de 34 de ani, din Piatra-Neamţ, pe numele căreia era emis un mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania.
În cursul anului 2009, aceasta a comis mai multe furturi din buzunare şi din bagaje, din diferite societăţi comerciale din Germania, profitând de neatenţia persoanelor vătămate, cauzând un prejudiciu de peste 4.300 de Euro.
Poliţiştii nemţeni au condus şi prezentat femeia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acesteia peste 24 de ore, fiind încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău. Poliţiştii urmează să o prezinte pe aceasta Curţii de Apel Bacău, în vederea confirmării Mandatului European de Arestare.
Liderii celei mai mari rețele de hoți de buzunare din Europa, condamnați la Berlin