Știri Germania – Autorităţile germane au interzis gruparea de motocicliști United Tribuns, afirmând că membri ai acesteia sunt suspectaţi de comiterea de infracţiuni violente.
Interdicţia vizează circa 100 de membri ai grupării în Germania, unde toate bunurile acesteia vor fi confiscate, a precizat ministerul german de Interne, Nancy Faeser, adăugând că au fost lansate percheziţii în nouă landuri.
„Membrii United Tribuns au comis infracţiuni din cele mai grave, cu caracter sexual, trafic de persoane şi tentative de omor”, a subliniat Faeser într-un comunicat.
Potrivit comunicatului, gruparea s-a angajat în confruntări violente cu rivali cum sunt Hells Angels, creând o ameninţare gravă pentru public.
Creată în 2004 de un fost boxer bosniac, Almir „Boki” Culum, gruparea susţine că are ca interese artele marţiale şi fitness-ul, dar în realitate luptă pentru putere pe scena bandelor, a conchis ministrul german.
Sursa: Associated Press. ZiarulRomanesc.de