Sari la conținut

Grenade de mână, descoperite într-o mașină parcată lângă gara centrală din Dresda

Etichete:
20/02/2019 09:52 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:35

Poliţia din Dresda, oraş în estul Germaniei, a iniţiat o anchetă, după ce a descoperit 17 grenade de mână într-un SUV parcat în apropiere de gara centrală a oraşului, au indicat forţele de ordine marţi, 19 februarie, potrivit dpa.

Doi indivizi, în vârstă de 17 şi respectiv 28 de ani, au fost reţinuţi în legătură cu acest incident.

Poliţia a inspectat vehiculul în seara zilei de luni, după ce un agent de poliţie a observat că vehiculul era parcat ilegal.

Cei doi tineri reţinuţi s-au dovedit a fi originari din Bosnia-Herţegovina şi se vor afla în custodia poliţiei până când forţele de ordine vor verifica dacă ei se aflau în mod legal pe teritoriul Germaniei.

La o primă verificare a maşinii s-a descoperit o cantitate de droguri, iar poliţia a decis să recurgă la un câine special dresat pentru căutări mai minuţioase. Câinele nu a descoperit însă alte droguri, ci grenadele de mână ascunse în spatele unor panouri.

Zona unde era parcată maşina a fost izolată, iar grenadele au fost ridicate pentru a vedea dacă prezintă vreo ameninţare.

Autorităţile spun că nu au nicio explicaţie deocamdată privind prezenţa dispozitivelor explozive în vehiculul celor doi tineri reţinuţi, scrie Agerpres.

Düsseldorf: Mii de persoane evacuate, după descoperirea unei bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial

Continuați să citiți în Ziarul Românesc