Bert Schumann, germanul care împreună cu soţia sa au iniţiat un program de reeducare la Vişeu de Sus, considerat de procurorii de la Crimă Organizată un paravan pentru exploatarea tinerilor cu probleme de comportament din Germania, reclamă condiţiile în care este ţinut în arest. Acesta este în arest preventiv la Bucureşti, informează Adevărul.
Pentru prima dată de când este cercetat de către procurorii de la Crimă Organizată, Bert Schumann, acuzat că ar fi ţinut în sclavie tineri minori din Germania la centrul său din Vişeu de Sus, a transmis o scrisoare deschisă prin care face public punctul său de vedere referitor la ceea ce s-a întâmplat la centrul pe care-l coordona. Totodată, germanul a prezentat şi condiţiile în care îşi ispăseşte detenţia, acesta aflându-se momentan în arest preventiv la Bucureşti.
Bert Schumann îşi începe scrisoarea descrisă povestind public despre începutul anchetei în care este cercetat, despre ziua în care poliţiştii au intrat în centrul de reeducare de la Vişeu de Sus, de unde au ridicat mai mult acte şi sume importante de bani. La câteva ore de la percheziţii şase angajaţi ai centrului, Bert Schumann şi soţia sa au fost puşi sub acuzare.
„În data de 19.08.2019, poliţia, puternic armată, ridică trei tineri din familiile gazdă şi îi transferă în Baia Mare. În următoarele două zile ni se cere să aducem încă doi copii acolo. Birourile în cauză sunt şocate. Angajăm un avocat. Pe 26.08.2019, tutorele unuia dintre tineri încearcă să discute cu avocatul. Este respins în mod decisiv. În acelaşi timp, un elicopter de poliţie aterizează în faţa casei noastre private. Soţia mea este strigată şi apoi cercetată. Apoi casa. Când intru la 14:00, sunt în casa noastră saci cu proprietăţi confiscate şi bani. Până la 2 dimineaţa, casa copiilor este cercetată şi se confiscă multe. Soţia mea, şase colegi şi cu mine am fost arestaţi şi am fost conduşi spre reşedinţa judeţului. La amiază, la 14:00, după două experienţe cu procurorul, suntem acuzaţi: formarea unei asociaţii criminale, răpirea şi privarea copiilor de libertate, trafic de minori şi exploatare de copii”, arată germanul în scrisoarea publică.
„După ore de audieri, soţia bărbatului şi alţi doi angajaţi ai centrului au fost puşi sub control judiciar, iar celelalte persoane audiate au fost duse în arest preventiv, fiind separaţi şi interzicându-le prin sentinţă judecătorească să ia legătura unul cu celălalt. După trei săptămâni cei arestaţi preventiv sunt mutaţi la Bucureşti, acolo unde în celula mică în care îşi ispăseşte detenţia, Bert Schumann nu vede soarele.
„Închisorile sunt la subsol. Ferestrele sunt la nivelul solului şi sunt de 30×30 cm. Niciun deget mic nu trece prin grila interioară. Este puternic atacată de rugină,ceea ce împiedică lumina să intre în cameră. Fără lumină din tavan, este întuneric. Celula de 4 persoane are 13 metri pătraţi, incluzând baia. De când am spus că sunt nefumător, sunt în celulă cu singurul alt nefumător din închisoare. Acesta este un mare noroc, deoarece el este o persoană calmă, prietenoasă şi educată. Geamurile nu au fost curăţate şi nu pot fi deschise sau închise. Totul din metal, şi este foarte mult metal, este afectat de rugina puternică. Elementele de sprijin de grosime de 4 mm sunt ruginite. Acest lucru se datorează umidităţii ridicate. Baia, separată de restul celulei cu o perdea de plastic, are un duş cu furtun, o chiuvetă şi o toaletă turcească. O gaură cu diametrul de 8 cm în pământ şi 2 trepte înălţate. Mirosurile, uneori foarte puternice, subliniază ceea ce a fost descris”, arată Bert Schumann în scrisoarea deschisă.
Germanul a mai arătat că la prânz, la ora 13:00 sunt oferite la masă două feluri de supă, identice zilnic, cu pâine albă, aceasta fiind singura gustare, iar cei fără bani şi familie fiind limitaţi în acest sens.
Teamă, insomnie şi coşmaruri
În scrisoarea deschisă, Bert Schumann a arătat care sunt sentimentele care îl încearcă în celula de detenţie dintr-o închisoare din care nu are voie să ia legătura cu soţia sa, femeia fiind şi ea cercetată în dosarul procurorilor.
„Avocaţii ne spun să avem curaj, dar au mai făcut deja asta. De fapt, nu au nicio influenţă şi nu ştiu ce se întâmplă. Bunurile confiscate nu sunt încă deschise. Cele aproximativ 7 fişiere trebuie traduse, e-mailurile şi fişierele la fel. Cât trebuie să dureze acest lucru? Teama este de remarcat, insomnia şi coşmarurile nocturne. Toată lumea încearcă să zâmbească, dar masca de hârtie ţesută lasă adevărul să strălucească. Toată lumea va învăţa să se roage din nou. Şi eu. Poate cineva are o idee ce ar putea ajuta. Aş fi foarte recunoscător”, scrie Bert Schumann.
Arestul preventiv, menţinut în continuare
Germanul se află momentan încarcerat, după ce în data de 28 octombrie, judecătorii au decis prelungirea arestului preventiv. Procurorii, spun că tinerii care erau la Centrul de reeducare de la Vişeu de Sus „au fost supuşi unui regim de lipsire de libertate, de interzicere în a comunica în exterior cu familiile din Germania ori cu alte persoane sau autorităţi române, fiind obligaţi ca, sub pretextul unui aşa-zis „program de reeducare“ conceput de către cetăţeanul german, să execute munci epuizante în gospodăriile unor localnici aflaţi în anturajul suspecţilor, dincolo de capacităţile şi limitele fizice ale vârstei lor ori afecţiunilor de care suferă, practicându-se asupra minorilor metode umilitoare, degradante, ţinerea lor în stare de sclavie şi exercitarea asupra lor în mod repetat de acte de violenţă gravă şi ameninţări.”
Conform presei din Germania, statul german plătea ONG-urilor care se ocupau de reeducarea copiilor între 4.000 şi 6.000 de euro pentru fiecare minor. Întreaga activitate a celor doi cetăţeni de origine germană s-a desfăşurat în cadrul proiectului iniţiat chiar de către ei, Projekt Maramureş.