Sari la conținut

1 noiembrie: Ziua Tuturor Sfinților este zi liberă în toată țara?

31/10/2023 08:00 - ACTUALIZAT 10/11/2023 06:18
Ziua Tuturor Sfinților pe 1 noiembrie (2)

Ziua Tuturor Sfinților (Allerheiligen) este sărbătorită pe 1 noiembrie, iar în acest an cade într-o zi de miercuri. Pentru mulți oameni este zi liberă de la muncă și școlile sunt închise pentru că este sărbătoare legală, dar nu în toată țara. Vă spunem în continuare ce trebuie să știți despre Ziua Tuturor Sfinților și unde este sărbătorită. (Continuați să citiți după fotografie)
Descoperă calendarul sărbătorilor și zilelor libere din Germania în 2024!

Ziua Tuturor Sfinților, sărbătoare pe 1 noiembrie în Germania: este zi liberă în toată țara?

Astăzi este sărbătoare în Germania, dar și mâine va fi. Atât Ziua Reformei din 31 octombrie, cât și Ziua Tuturor Sfinților de 1 noiembrie sunt sărbători legale. Dar nu la nivel național. În timp ce Ziua Reformei este o sărbătoare protestantă, Ziua Tuturor Sfinților este una catolică. Aceasta înseamnă că doar unele landuri federale au avantajul de a avea liber pe 1 noimebrie. Ziua Tuturor Sfinților este o sărbătoare legală în următoarele landuri ale Germaniei:

  • Renania de Nord-Westfalia
  • Baden-Württemberg
  • Bavaria
  • Renania-Palatinat
  • Saarland

De reținut este că Ziua Reformei pe 31 octombrie este sărbătoare legală în alte landuri federale. Lista completă a sărbătorilor regionale poate fi citită aici ► Sărbători în Germania: câte zile libere aveți în funcție de landul în care munciți

După cum sugerează și numele, toți sfinții și, mai ales, martirii sunt pomeniți în acestă zi. Ziua Tuturor Sfinților a fost introdusă pentru că, odată cu numărul din ce în ce mai mare de sfinți, nu mai era posibil ca fiecare sfânt să aibă propria sa zi. Biserica Catolică cunoaște aproape 7.000 de sfinți.

Ziua Tuturor Sfinților este una dintre sărbătorile liniștite din Renania de Nord-Westfalia

Se spune că primele sărbători de Ziua Tuturor Sfinților au avut loc în secolul al IV-lea. În 1475, Papa Sixtus al IV-lea a făcut Ziua Tuturor Sfinților sărbătoare oficială a Bisericii Catolice. Este, de asemenea, o tradiție de Ziua Tuturor Sfinților ca anumite evenimente publice exuberante să fie interzise. Pentru că Ziua Tuturor Sfinților este o așa-numită „sărbătoare liniștită”.

În această zi oamenii merg în mod tradițional la cimitir pentru a onora memoria morților aprinzând lumânări și depunând flori. Este un moment de reflecție și rugăciune, în care cimitirele devin un loc de pace și contemplare.
Pregăteşte-te de vacanţă! Calendarul zilelor libere în Germania 2023

Interdicția de a conduce camioane în Germania la 1 noiembrie 2023

Pe 1 noiembrie, în statele în care Ziua Tuturor Sfinților este sărbătoare legală, există interdicție de circulație pentru camioanele cu greutatea totală admisă mai mare de 7,5 tone și pentru camioanele cu remorci, indiferent de greutatea acestora. Interdicția de conducere a camioanelor de 1 noiembrie în Germania se aplică în Baden-Württemberg, Bavaria, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat și Saarland.