in

Reunificarea Germaniei: Peste 60% dintre nemți consideră evenimentul a fi unul incomplet

Circa două treimi dintre germani cred că integrarea dintre Estul şi Vestul ţării, altădată separate, încă nu este completă, informează joi, 1 octombrie, Agerpres citând dpa.

Într-un sondaj realizat de YouGov la comanda dpa, 64% dintre respondenţi au spus că nu văd procesul de reunificare ca fiind unul complet, în condiţiile în care diferenţele în ceea ce priveşte condiţiile de trai din fosta Germanie de Est şi fosta Germanie de Vest sunt încă mult prea mari.

Doar 24% consideră că reunificarea a fost realizată, în timp ce 12% nu au dat un răspuns.

Sâmbătă se vor sărbători 30 de ani de la reunificarea oficială a Germaniei de Vest şi Germaniei de Est, state separate după Al Doilea Război Mondial.

Respondenţilor le-au fost puse două întrebări: dacă ei cred că procesul de reunificare a Germaniei este la ora actuală finalizat şi dacă, din perspectiva zilei de azi, ei îl consideră un succes.

În zonele care erau înainte parte din Germania de Est, Republica Democrată Germană (RDG), 83% consideră reunificarea incompletă, în timp ce în zonele care făceau altădată parte din Germania de Vest o astfel de părere au doar 59%.

Cu toate acestea, circa 60% dintre respondenţi consideră reunificarea o poveste de succes, în timp ce 29% nu sunt de acord cu această părere. Din acest punct de vedere, aproape că nu s-au înregistrat diferenţe între Vest şi Est: 60% dintre respondenţii din fosta Germanie de Vest consideră reunificarea un succes şi 61% dintre respondenţii din fosta Germanie de Est sunt de aceeaşi părere.

O viziune pozitivă este mai comună printre cei care nu se născuseră încă în perioada de tranziţie: printre germanii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, 65% califică reunificarea drept un succes şi doar 15% nu o consideră astfel.

Circa 2.000 de persoane au participat la acest sondaj realizat în perioada 28-30 septembrie. Rezultatele sunt reprezentative pentru populaţia germană de peste 18 ani, scrie dpa.

Reunificarea Germaniei (în germană deutsche Wiedervereinigung) a fost un eveniment ce s-a înfăptuit oficial la data de 3 octombrie 1990, când teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG), proaspăt reorganizat în 5 landuri, a aderat la legile și constituția RFG. Ca urmare RDG-ul a dispărut ca entitate statală, alipindu-se oficial la Republica Federală Germania (RFG).

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

România restricţii

România, în topul mondial al infectărilor şi deceselor. Iohannis vorbeşte despre restricţii: «Lucrurile scapă de sub control»

Renania de Nord-Westfalia: Angajați din serviciul de informații interne, implicați în activități extremiste