Sari la conținut

Primari pro-migranți, amenințați cu moartea în Germania

20/06/2019 11:20 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:54

Cel puţin doi primari din Germania care se exprimaseră în favoarea unei politici favorabile faţă de migranţi au primit ameninţări cu moartea, a anunţat poliţia germană, la numai câteva zile după (presupusa) ucidere a unui lider regional din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU /centru-dreapta/) a cancelarului Angela Merkel de către un simpatizant neonazist, informează joi AFP, citată de Agerpres.

Primarul din Köln, Henriette Reker, şi cel al micului oraş Altena din Renania de Nord-Westfalia, Andreas Hollstein, au fost anterior victime ale unor atacuri cu arme albe din motive politice.

‘Doamna primar a primit într-adevăr ameninţări cu moartea’, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al poliţiei din Köln, indicând că ancheta în cazul dat se află acum în atenţia poliţiei judiciare din Berlin (LKA).

La rândul său, Andreas Hollstein a confirmat pentru dpa faptul că a primit marţi ameninţări cu moartea.

În octombrie 2015, Henriette Reker a fost grav rănită cu un cuţit de către un simpatizant de extrema dreaptă, care a denunţat sosirea solicitanţilor de azil în oraş. De atunci, ea se află sub supravegherea constantă a poliţiei.

Politician german, membru CDU, împușcat în cap la locuința sa

La sfârşitul anului 2017, Andreas Hollstein, primar conservator al unei localităţi cu 17.000 de persoane, prezentat ca ‘oraş model’ pentru integrarea migranţilor, a scăpat ca prin urechile acului de un atac cu cuţit. Şi în cazul său, agresorul a intenţionat aparent să critice primirea de refugiaţi în ţară.

Aceste ameninţări survin la câteva zile după uciderea cu o armă de foc a lui Walter Lübcke, un lider regional al partidului conservator al Angelei Merkel.

Acest funcţionar de 65 de ani a fost găsit mort la 2 iunie pe terasa casei sale din Wolfhagen, o suburbie a Kassel (vest).

Un suspect de 45 de ani având legături cu mişcarea neonazistă a fost arestat săptămâna trecută.

Lübcke s-a făcut remarcat în problema migranţilor, exprimându-se – în numele valorilor creştine – în sprijinul deciziei cancelarului de a deschide în 2015 porţile ţării solicitanţilor de azil.

În octombrie a aceluiaşi an, el chiar i-a invitat pe germanii care nu-i împărtăşesc valorile să părăsească ţara, ceea ce i-a atras mânia extremei drepte şi ameninţări cu moartea.

Anunţul asasinării sale a generat comentarii pline de ură pe reţelele de socializare în Germania, dar a fost condamnat de toate partidele.

Angela Merkel a calificat drept ‘deprimantă’ vestea morţii lui Lübcke, în timp ce ministrul de interne Horst Seehofer a evocat un ‘atentat terorist’ care constituie un ‘semnal de alarmă’.

Scandal în armata germană. Un grup de militari plănuia asasinate politice