Sari la conținut

Pedeapsa cu moartea, abolită în landul Hessen

02/11/2018 14:30 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:14

Landul german Hessen a abolit pedeapsa cu moartea, o ciudăţenie ce figura încă în Constituţia sa, chiar dacă această pedeapsă este interzisă în Germania, potrivit rezultatelor oficiale publicate joi, relatează AFP, citată de Agerpres.

Alegătorii din bogatul land din vest, unde se află îndeosebi capitala financiară Frankfurt, au trebuit nu numai să aleagă un nou parlament duminica trecută, ci şi să se pronunţe în legătură cu modificările legii lor fundamentale regionale ce datează din 1946.

Primele rezultate provizorii publicate joi de comisia electorală arată că 83,2 % din alegători s-au pronunţat în favoarea abolirii pedepsei cu moartea, care este încă înscrisă în textul Constituţiei, şi 16,7 % împotrivă.

Pedeapsa cu moartea nu era aplicabilă, deoarece Republica Federală a abolit-o pe ansamblul ţării în Constituţia sa din 1949.

În total, alegătorii au aprobat circa cincisprezece modificări din Constituţia lor, referitoare îndeosebi la întărirea drepturilor copilului, egalitatea între bărbaţi şi femei, sau privind protecţia datelor.

Hessen are acum ”o Constituţie modernă, adaptată realităţilor sec.al XXI-lea”, a reacţionat şeful guvernului landului, conservatorul Volker Bouffier, care s-a clasat pe primul loc la scrutinul de duminică, dar cu o poziţie foarte slăbită.

După reculul sever suferit la alegerile din Hessen, care a urmat după un vot-sancţiune în Bavaria, Angela Merkel a anunţat luni plecarea sa din viaţa politică, la sfârşitul mandatului său în 2021.

Dna Merkel a anunţat de asemenea că nu va mai candida la începutul lui decembrie la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate (CDU), pe care o conduce de 18 ani.

Duminică se votează în landul Hessen. Merkel ar putea primi o nouă mare lovitură