Sari la conținut

Cum vă obligă legea să deszăpeziţi trotuarul. Amenzile sunt foarte mari în unele landuri

Etichete:
15/12/2022 18:36 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:12
Obligația deszăpezire trotuar Germania

Obligația de deszăpezire pe trotuar în Germania – Copiii sunt fericiți, dar celalţi trecători sunt nervoși. În ultimele zile a căzut zăpadă în multe părți ale Germaniei. Străzile au devenit foarte alunecoase. Serviciul meteo german a emis o alertă meteo roșie și pentru zilele următoare. Se așteaptă gheață.

>>> Zile libere de Crăciun 2022 şi Revelion 2023. Primesc angajații din Germania libere în plus în acest an?

Deocamdată nu se știe dacă Crăciunul din acest an va fi alb, deoarece vremea s-ar putea schimba. Un lucru este însă cert: cei care nu respectă obligația de deszăpezire la timp trotuarelor publice sunt amenințați cu amenzi. De asemenea, trotuarele alunecoase trebuie stropite, dar aveți grijă la sare – multe municipalități interzic cu strictețe utilizarea acesteia. În Germania, cea mai mare pedeapsă pentru necurăţarea zăpezii de pe trotuar este în Hamburg – poate ajunge până la 50.000 de euro.

Obligația de deszăpezire pe trotuar în Germania – amenzi

  • Până la 50.000 euro: Hamburg
  • Până la 2.500 euro: Brandenburg
  • Până la 1.300 euro: Mecklenburg-Vorpommern
  • Până la 500 euro: Baden-Württemberg, Renania-Palatinat, Saarland, Saxonia
  • Până la 511 euro: Schleswig-Holstein
  • Amenzi posibile: Bavaria, Berlin, Bremen, Hesse, Renania de Nord-Westfalia
  • În general, nu sunt prevăzute amenzi: Saxonia Inferioară, Saxonia-Anhalt, Turingia. Totuși, trebuie reținut că un trotuar care nu este deszăpezit poate fi foarte scump pentru cei responsabili. Dacă cineva cade, poate cere despăgubiri de la proprietar. Deși victima unui accident este adesea parțial de vină, deoarece folosirea unui trotuar care în mod clar nu este curățat de zăpadă este pe propriul risc, o parte din cost poate fi transferată și celui care deţine proprietatea.

>>> Prețuri mari la energie și inflație: pot proprietarii din Germania să crească chiria acum?

Sare pentru trotuare – în multe orașe este interzisă

În Germania, multe municipalități interzic utilizarea sării pentru stropirea trotuarelor alunecoase din motive ecologice, deoarece este considerată dăunătoare mediuluiSarea poate deteriora plantele, poate contamina apele subterane și poate provoca răni la labele animalelor. În plus, sarea dăunează tălpilor pantofilor și corodează fierul. Alternativele utilizate în mod obișnuit la împrăștiere sunt nisipul și pietrișul.

În Germania, fiecare municipalitate și oraș are propriile reguli pentru curățarea zăpezii de pe trotuare. În timp ce autoritățile locale sunt responsabile pentru curățarea zăpezii de pe străzi și stații de autobuz, trotuarele și pistele de biciclete trebuie să fie curățate de zăpadă de către rezidenți. Proprietarii pot delega deszăpezirea chiriașilor, dacă este specificat în contractul de închiriere sau în regulile casei. Cei care nu pot îndeplini obligația de degajare a trotuarului trebuie să asigure un înlocuitor.

În unele orașe, serviciul de curățare se ocupă atât de drumurile, cât și de trotuare, dar rezidenții trebuie apoi să plătească o taxă pentru curățarea zăpezii de pe proprietatea privată.

Sursa: Kreiszeitung.de, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc