Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat vaccinarea adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani cu vaccinul alinaţei americano-germane Pfizer/BioNTech.
Marco Cavaleri, șeful Biroului pentru amenințări în materie de sănătate și strategie de vaccinare din cadrul EMA, a spus că vaccinul este ”bine tolerat” de tineri şi nu există ”îngrijorări majore” referitoare la eventuale efecte secundare. Acesta a adăugat că este la latitudinea statelor UE să decidă dacă și când vor decide să administreze vaccinul adolescenților din această grupă de vârstă.
Vaccinul produs de Pfizer şi BioNTech este primul care obține unda verde a EMA în vederea vaccinării adolescenţilor în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Până acum, vaccinul era autorizat pentru vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 16 ani.
Cancelarul Angela Merkel a declarat că adolescenţii germani vor putea solicita o programare pentru a se vaccina începând din 7 iunie, când se va încheia etapa care acordă prioritate vârstnicilor, persoanelor cu boli cronice sau angajaţilor din domenii esenţiale.
În schimb, Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko), a indicat că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii și că este posibil să nu recomande vaccinarea tuturor copiilor, ci doar pentru cei care suferă de anumite boli, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.
De asemenea, medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, transmitea vineri agenția DPA, citându-l pe directorul Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt. Acesta a avertizat asupra ”presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”. ”Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt, scrie Deutsche Welle.
Compania de biotehnologie americană Moderna a anunţat de asemenea că vaccinul său, utilizând aceeaşi tehnologie ARN ca şi cel produs de Pfizer/BioNTec, este ”foarte eficient” la adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, potrivit rezultatelor complete ale testelor clinice.
Directorul Moderna, Stéphane Bancel, a declarat pentru publicaţia Journal du dimanche că firma sa va depune ”la începutul lui iunie” o cerere de autorizare pentru punerea pe piaţă în Uniunea Europeană a vaccinului său anti-COVID-19 pentru grupa de vârstă 12-17 ani.
Cazuri foarte rare de probleme cardiace la adolescenţi sau tineri adulţi vaccinaţi au fost raportate săptămâna trecută de autorităţile sanitare americane, fără să fie stabilită deocamdată vreo legătură cu vaccinarea.
Semne de miocardită, o inflamare a muşchiului cardiac, au fost semnalate la persoane care au primit un vaccin ARN mesager, au anunţat Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA.