Sari la conținut

Germania: Nu a avut 6.300 de euro să-și plătească amenda, a ajuns la închisoare. Românul a fost prins de 80 de ori fără permis auto valabil

15/09/2020 11:31 - ACTUALIZAT 15/09/2020 11:33

Polițiștii germani anunță într-un comunicat de presă că duminică, 13 septembrie, au efectuat controale în zona Weil am Rhein, printre persoanele verificate fiind și un român în vârstă de 30 de ani.

După identificarea tânărului, polițiștii au descoperit în baza de date că era căutat cu mandat de arestare după ce a fost sancționat de 80 de ori pentru conducere fără permis valabil în Germania.

O instanță locală l-a condamnat la plata unei amenzi de 6.300 de euro sau, alternativ, șase luni de închisoare.

Conform procurorilor, acesta a parcurs peste 40.000 de kilometri de-a lungul mai multor luni, lucrând ca livrator de pachete la o firmă de curierat, fără a deține un permis corespunzător.

Pentru că nu a putut plăti pe loc amenda, românul a fost arestat și închis într-un penitenciar în care își va petrece următoarele șase luni.

Cetățenii români care s-au stabilit în Germania de cel puțin șase luni trebuie să solicite, la scadența permisului de conducere românesc, preschimbarea acestuia cu unul german.