Sari la conținut

Germania elimină alocația pentru copii (Kindergeld) – Ce trebuie să știe toate familiile

08/09/2023 20:34 - ACTUALIZAT 29/01/2024 17:45
Germania elimină alocația pentru copii (Kindergeld)

Germania elimină alocația pentru copii (Kindergeld) – Guvernul de coaliție al Germaniei a ajuns luni, 28 august, la un acord cu privire la „ajutorul de bază pentru copii” (Kindergrundsicherung) ce va înlocui actuala alocație pentru copii (Kindergeld). Detaliem în continuare ce va însemna această schimbare pentru familii.
>>> Scholz anunță „Deutschland-Pakt” – În Germania urmează schimbări foarte importante pentru toată lumea

Germania elimină alocația pentru copii (Kindergeld)

Pregătit să înlocuiască Kindergeld (alocația pentru copii) în forma sa actuală începând din 2025, acest nou beneficiu va presupune că toate familiile din Germania vor primi un ajutor de bază de 250 de euro pe lună pentru fiecare copil, în timp ce familiile cu nevoi financiare mai mari vor primi beneficii suplimentare.
>>> Explozie a alocațiilor pentru copiii plătite în străinătate – Suma record transferată în 2023

Conform ministrului pentru Familie, Lisa Paus (Verzi), introducerea ajutorului de bază pentru copii la 1 ianuarie 2025 se estimează să coste statul german cu 2,4 miliarde de euro mai mult decât s-a planificat inițial.

Până la 5,6 milioane de familii aflate în pericol de sărăcie și copiii lor vor primi beneficii mai rapid, mai ușor și mai direct. În cadrul acestora sunt milioane de oameni care înainte nu știau că au dreptul la astfel de ajutoare. Introducerea acestui beneficiu reprezintă cea mai amplă reformă socială din ultimii ani, a declarat Paus.
>>> Cetățenia germană – În acest fel poate fi solicitată din străinătate

Ce este Kindergrundsicherung – ajutorul de bază pentru copii

Kindergrundsicherung va fi introdus în 2025. Toate beneficiile, inclusiv o indemnizație de bază, o indemnizație suplimentară și părți dintr-un „pachet de educație”, vor fi în viitor combinate în Kindergrundsicherung.

De ce este introdus

Ajutorul de bază pentru copii are ca scop ajutarea în special a familiilor mai puțin favorizate. Până acum, acestea trebuiau să solicite diverse tipuri de ajutoare pentru copiii lor. Drept rezultat, până la 70% dintre familii nu și-au revendicat drepturile de la stat – în detrimentul copiilor lor, a afirmat Paus.

Ajutorul de bază pentru copii are ca scop îmbunătățirea situației financiare a familiilor vizate. Acest lucru deoarece copiii care cresc în sărăcie au șanse semnificativ mai reduse pentru viitor, a subliniat Paus.
>>> Alocația familială în Germania: acești angajați primesc sute de euro în plus pentru copii în fiecare lună

Suma de bază și suma suplimentară: La cât de mulți bani se pot aștepta familiile

Suma de bază a Kindergrundsicherung va fi cel puțin egală cu plata lunară actuală a Kindergeld în forma sa actuală, adică 250 de euro pentru copil pe lună. Această sumă urmează să fie majorată la fiecare doi ani.
>>> Alocația din România pentru copilul aflat în străinătate -cerere, cuantum, condiții

Suma suplimentară depinde de venitul părinților. Cei cu venituri mici ar trebui să primească mai mult. În plus față de o sumă fixă pentru educație și participare la activități în fiecare lună (în prezent 15 euro), contribuția suplimentară ar trebui să includă o sumă fixă pentru costurile de locuit pentru copii (în prezent de 150 de euro). Dacă veniturile familiei cresc, suma suplimentară scade.
>>> „Bürgergeld”: Ajutorul lunar de șomaj va crește semnificativ din 2024

Cine va primi Kindergrundsicherung

Ca și în cazul Kindergeld, toți copiii până la vârsta de 18 ani vor primi ajutorul de bază pentru copii. Cei care continuă cu formarea profesională pot primi ajutorul de bază pentru copii până la împlinirea vârstei de 25 de ani. Studenții vor fi sprijiniți chiar și până la vârsta de 27 de ani.
>>> Eliminarea alocației pentru copii în Germania – Vestea bună: Părinții ar putea încasa până la 636 de euro de copil

Copiii peste 18 ani care nu mai locuiesc în gospodăria părinților vor primi suma direct.

Cum se aplică pentru ajutorul de bază pentru copii – Kindergrundsicherung

Ajutorul de bază pentru copii va necesita depunerea unei cereri. Dar odată ce noul ajutor intră în vigoare, va fi creat un portal online unde banii pot fi solicitați cât mai ușor posibil. Dovada veniturilor va fi furnizată direct de către Finanzamt (biroul de impozite).
>>> De la 1 ianuarie 2024 – asigurarea auto devine mai scumpă în Germania. Explicațiile asiguratorilor