Sari la conținut

Germania alocă șapte milioane de euro pentru sprijinirea a aproximativ 50 de moschei

18/11/2019 11:56 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:26

Guvernul german intenţionează să cheltuiască circa şapte milioane de euro pentru sprijinirea a aproximativ 50 de moschei şi instituţii ale comunităţii alevi în următorii trei ani, a anunţat vineri ministrul de interne Horst Seehofer, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Cele 50 de moschei şi cemevi, aşa cum sunt numite locurile de adunare ale aleviţilor, nu vor fi alese de principalele asociaţii islamice din Germania, ci de patru instituţii germane.

Acestea sunt Fundaţia germană pentru copii şi tineret (DKJS), Institutul Goethe, Fundaţia Otto Benecke, o organizaţie caritabilă neutră politic creată de studenţi germani, şi Paritaetische Wohlfahrtsverband, o organizaţie caritabilă care sprijină persoane bolnave şi nevoiaşe din societate.

Proiectul, anunţat la Berlin, urmează a fi organizat de Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF), ghidat de un consiliu de experţi din partea unor organizaţii musulmane.

Scopul este de a sprijini măsuri menite a întări contactele între comunităţi în cartiere.

Alevismul este o tradiţie islamică sincretică şi heterodoxă. Aleviţii pot fi găsiţi în special în Turcia, printre etnicii turci şi kurzi, şi reprezintă între 10% şi 20% din populaţia acesteia.