Sari la conținut

Germania a înregistrat duminică alte 1.411 contagieri în 24 de ore, dar nu au fost raportate toate cazurile

27/09/2020 17:13 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.411 noi contagieri cu coronavirus – departe de cele 2.507 de cazuri contabilizate sâmbătă – atribuite, în parte, faptului că nu toate statele federale comunică datele la sfârşit de săptămână, relatează duminică AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit cifrelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate sâmbătă la miezul nopţii, numărul total al contagierilor declarate de la sfârşitul lunii ianuarie a ajuns la 284.140 de cazuri şi la 9.457 de decese, dintre care cinci survenite în ultimele 24 de ore.

Aproximativ 250.800 de persoane au fost declarate vindecate.

Vârful contagierilor s-a înregistrat între sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie, cu peste 6.000 de noi infecţii raportate zilnic.

Cifrele au continuat apoi să scadă, iar de la sfârşitul lunii iulie au început din nou să crească; în august au depăşit pentru prima dată 2.000 noi contagieri zilnice.

Sâmbătă s-a înregistrat un nou record, care nu a mai avusese loc din aprilie, cu 2.507 noi contagieri în 24 de ore.

Săptămâna trecută, ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a arătat îngrijorat de creşterea numărului de cazuri la nivel naţional, dar şi de situaţia din ţările vecine, subliniind că în Spania situaţia „nu se află sub control”.

El a precizat că majoritatea contagierilor sunt acum locale – faţă de procentul semnificativ al cazurilor importate în perioada de vacanţă – şi a avertizat că, deşi majoritatea celor afectaţi sunt tineri care prezintă puţine simptome, în scurt timp boala ar putea trece la persoanele în vârstă şi la alte grupuri de risc.