Sari la conținut

Câte zile trebuie să stai în preaviz când îți dai demisia

Etichete:
30/11/2023 17:02 - ACTUALIZAT 30/11/2023 17:02
Perioada preaviz demisie Germania

Actualul loc de muncă vă nemulțumește, aveți nevoie de o schimbare profesională sau ați primit o ofertă mai bună? Dacă doriți să schimbați locul de muncă, trebuie să cunoașteți drepturile și obligațiile pe care le aveți ca angajat. Noul angajator va dori să știe când puteți începe cel mai devreme. Fără un acord de reziliere, puteţi începe la noul loc de muncă numai după expirarea perioadei de preaviz. Dar ce perioade de preaviz se aplică relațiilor de muncă în Germania? Vă spunem tot ce trebuie să ştiţi despre perioada de preaviz în caz de dimisie în Germania. (Continuați să citiți după fotografie)
O astfel de pensie este primită de o persoană care a lucrat doar 5 ani

Cât durează perioada de preaviz în caz de demisie în Germania?

Depinde dacă perioada de preaviz rezultă din contractul de muncă, contractul colectiv de muncă sau reglementările legale. Dacă contractul de muncă se referă la lege sau dacă nu este stipulat nimic în acesta, se aplică termenul legal de preaviz conform § 622 BGB. Dacă un contract colectiv este în vigoare, se aplică perioadele convenite în acesta, dar numai dacă sunt mai favorabile pentru salariat.

Conform § 622 BGB, angajatorii și angajații au o perioadă de preaviz de patru săptămâni până la sfârșitul lunii sau până la data de 15 a lunii. În acest caz, patru săptămâni înseamnă exact 28 de zile, inclusiv weekend-urile. Această perioadă de preaviz se aplică întotdeauna angajatului. În cazul în care angajatorul dorește să rezilieze contractul de muncă, perioada de preaviz legal se va prelungi odată cu creșterea vechimii în muncă. Mai multe detalii aici ► Cât stai în preaviz dacă ești concediat în Germania: puțini angajați știu că au aceste drepturi

Care este perioada de preaviz pe contractul de muncă?

Este obișnuit și permis să se convină în contractul de muncă perioade de preaviz prelungite pentru angajat. Pe de altă parte, o perioadă de preaviz mai scurtă decât perioada legală ar fi inacceptabilă. Mai mult, nu poate fi niciodată mai lungă în caz de demisi față de situația concedierii. Excepții se aplică lucrătorilor temporari care sunt angajați timp de maximum trei luni și în întreprinderile mici cu cel mult 20 de angajați. Se poate acorda o perioadă minimă de preaviz de patru săptămâni în orice zi.
Citiuți și ► Boli repetate: angajatorul vă poate concedia fără preaviz din cauză că răciți des?

Multe contracte de muncă prevăd prelungirea automată a perioadei de preaviz pentru angajați odată cu vechimea în muncă – similar reglementării legale în caz de concediere. În plus, o anumită dată de încetare poate fi convenită individual. Aceasta înseamnă că în loc de sfârșitul lunii, contractul poate prevedea că rezilierea contractului este posibilă doar la sfârșitul trimestrului. Toate prevederile se referă la rezilierea simplă.

Care sunt perioadele de preaviz în contractele colective?

Contractele colective pot prevedea atât termene de preaviz mai lungi, cât și mai scurte decât cele prevăzute de lege. Totuși, dacă reglementările cuprinse în contractul colectiv de muncă și în contractul de muncă sunt contradictorii, se aplică prevederea mai favorabilă pentru salariat. Cu condiția ca ambele părți să fie legate printr-un contract colectiv.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc