Sari la conținut

Doi morți în urma prăbușirii unui avion în vestul Germaniei

12/10/2021 12:32 - ACTUALIZAT 31/10/2023 12:47

Două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit luni în munţii Siebengebirge din Germania, informează dpa.

Cadavrele, care nu au fost încă identificate, au fost recuperate din epavă, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Părţi ale avionului au fost împrăştiate pe o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi ca urmare a impactului cu solul.

Nu este clar ce a cauzat prăbuşirea avionului bimotor cu elice care trebuia să aterizeze la Hamburg.

Costurile biletelor de avion anulate vor fi restituite în șapte zile. Angajament al mai multor companii aeriene europene

Avionul a decolat de pe aerodromul Hangelar din Sankt Augustin, în apropiere de Bonn, şi s-a prăbuşit la scurt timp într-o zonă împădurită din apropierea districtului Koenigswinter-Ittenbach, conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Luni dimineaţa a fost o ceaţă deasă, o vreme care nu este însă neobişnuită în regiune în această perioadă a anului.

Experţi ai Biroului federal de investigare a accidentelor aeriene s-au deplasat la faţa locului.

Iniţial s-a crezut că ar fi fost mai mulţi pasageri la bord, ipoteză care a fost însă ulterior infirmată. (Agerpres)