Sari la conținut

Lecţia Germaniei, de ce au murit atât de mulţi oameni în urma inundaţiilor. «Omul este pur şi simplu neputincios după un anumit punct»

05/08/2021 05:45 - ACTUALIZAT 05/08/2021 05:47

Cu o multitudine de sisteme de avertizare, generale şi locale, din cer şi de pe pământ, de ce au murit atât de mulţi oameni în urma inundaţiilor din Germania? Puteau fi evacuaţi mai devreme?

Inundaţiile nu vin din senin, aşa cum fac cutremurele. Iar unele zone sunt mai expuse decât altele. Apoi, în zilele noastre alertele pot ajunge la oricine are telefonul mobil deschis.

Profesorul Hannah Cloke, un hidrolog care a înfiinţat şi consiliază acum Sistemul European de Conştientizare a Inundaţiilor a spus pentru BBC că au fost trimise alerte autorităţilor din Europa în weekendul cu pricina. „Au apărut alerte care spuneau că vin ploi şi inundaţii foarte grave: fiţi atenţi! Apoi este de competenţa autorităţilor naţionale să preia aceste informaţii şi să acţioneze“, a explicat ea.

Cloke spune că există locuri în care sistemul „a făcut ceea ce este conceput să facă”, să atenţioneze din timp. Dar au existat „şi locuri în care aceste avertismente nu au ajuns la oameni, iar ei nu ştiau ce se va întâmpla”, relatează businesamagazin.ro.

Ministrul german de Finanţe: “Oamenii afectaţi de inundaţii pot conta pe acordarea rapidă şi fără birocraţie a ajutoarelor de urgenţă”

Structurile existente pentru previzionarea şi avertizarea pentru inundaţii diferă în Europa de la ţară  la ţară. Prof. Cloke spune că Germania are un sistem „fragmentat” care implică multe autorităţi diferite din diferite landuri, rezultând reacţii diferite.

„Nimeni nu-şi închipuia un astfel de dezastru”

În oraşul Hagen, Armin Laschet, principalul candidat la şefia guvernului german după plecarea cancelarului Angela Merkel, a declarat reporterilor că autorităţile au fost avertizate şi că au ridicat bariere „în timp ce soarele încă strălucea pe cer şi că nimeni nu-şi închipuia un astfel de dezastru venind”.

Ministerul mediului din Renania-Palatinat – unul dintre cele mai afectate landuri din Germania – a anunţat că avertismentele de inundaţii sunt făcute pentru râurile majore, însă informaţiile pentru afluenţi şi râuri mai mici nu sunt la fel de detaliate, astfel încât inundaţiile nu pot fi întotdeauna prevenite.

Friederike Otto, director asociat al Institutului pentru Schimbări Climatice de la Universitatea din Oxford, apreciază că este necesară o „educaţie urgentă” cu privire la riscurile inundaţiilor. „Cred că oamenii nu sunt cu adevărat conştienţi de faptul că fenomenele meteo pot fi de fapt mortale”, a spus ea.

”Faptul că atât de multe soluri sunt acoperite şi etanşeizate duce, de asemenea, la impacturi mai violente decât acelea care s-ar produce  dacă apa ar putea avea unde să intre în pământ sau să se ducă undeva“, a adăugat ea. Solul este etanşeizat atunci când terenul este acoperit pentru locuinţe, drumuri sau alte lucrări de construcţie. Andreas Friedrich, purtător de cuvânt al serviciului meteorologic german, a declarat că mulţi oameni nu sunt conştienţi de cât de critice ar putea deveni situaţiile după avertismentele meteo.

Aceste fenomene vor deveni tot mai dese

Ministrul de interne, Horst Seehofer, a declarat că Germania „trebuie să se pregătească mult mai bine” în viitor. Şi a găsit şi vinovatul: „Aceasta este o consecinţă a schimbărilor climatice”.

„Evenimentele cu precipitaţii extreme se vor intensifica şi cele mai extreme vor deveni mai frecvente”, a spus Hayley Fowler, specialist în impactul schimbărilor climatice la Universitatea din Newcastle. Inundaţiile s-au produs la scurt timp după ce valurile de căldură au adus temperaturi record în America de Nord.  Prof. Fowler a spus că ţările trebuie să reproiecteze sistemele de infrastructură pentru a face faţă acestor tipuri de evenimente.

Furtunile naturale produc furtuni şi pe o scenă politică pregătită pentru alegeri. „Când vine vorba de protecţia împotriva dezastrelor, suntem la fel de prost pregătiţi ca în cazul protecţiei împotriva pandemiei”, a declarat Karl Lauterbach, politician social-democrat, pentru Rheinische Post.

Ministrul economiei Peter Altmaier a cerut, de asemenea, identificarea posibilelor greşeli în sistemele de protecţie împotriva dezastrelor din Germania, scrie TheLocal.de. Meteorologii au pus părţi din Germania în cea mai mare alertă posibilă pentru ploi torenţiale şi inundaţii rapide. Dar majoritatea oamenilor au fost luaţi prin surprindere de apele în creştere care au luat  pe sus case, drumuri şi poduri. Echipele de salvare au verificat cu atenţie resturile lăsate în zonele distruse, găsind adesea mai multe corpuri.

„Oamenii sunt pur şi simplu neputincioşi după un anumit punct”

Potrivit ministerului de interne din Renania de Nord-Westfalia, inundaţiile extreme nu au fost o surpriză. Au existat avertismentele oficiale cu privire la furtuni severe care s-au materializat. Toate avertismentele oficiale au fost transmise centrelor de control ale districtelor şi oraşelor. Datorită vremii severe, a fost instituită  o „stare la nivel de stat”, menită să identifice într-un stadiu incipient dacă era nevoie de asistenţă locală într-o zonă. Şeful Biroului Federal pentru Protecţie Civilă şi Asistenţă în caz de dezastru (BKK), Armin Schuster, a declarat că sistemul de avertizare a funcţionat – dar că vremea în acest caz a fost prea severă pentru a putea fi prevăzut dezastrul. „Infrastructura noastră de avertizare a funcţionat“, a declarat Schuster la ZDF. „S

„Împotriva acestor forţe fulgerătoare ale naturii, oamenii sunt pur şi simplu neputincioşi după un anumit punct”, a spus Reinhard Sager, preşedintele Asociaţiei Consiliilor Judeţene  Germane. „Ar trebui să ne dăm seama şi să acceptăm acest lucru.” Cu toate acestea, Sager a pledat pentru îmbunătăţirea alertelor de avertizare. „Posibilităţile tehnice existente sunt în prezent subutilizate”, a spus el.

Herbert Reul (CDU), ministrul de interne din Renania de Nord-Westfalia, s-a pronunţat şi în favoarea îmbunătăţirii sistemelor de avertizare. De exemplu, a spus el, întrebarea este cum să ajungi la acei oameni care nu au o aplicaţie de avertizare. Potrivit Rheinische Post, doar 8,8 milioane de utilizatori la nivel naţional au instalat aplicaţia de avertizare „Nina” de la Oficiul Federal pentru Protecţie Civilă şi Asistenţă în caz de dezastru.