Sari la conținut

11 milioane de spanioli au asigurare privată de sănătate – Cum au ales și de ce

14/10/2023 19:37 - ACTUALIZAT 11/11/2023 11:59
Asigurarea privată de sănătate

Ziarul Românesc Spania >> Asigurarea privată de sănătate – Asigurarea privată de sănătate este din ce în ce mai solicitată în rândul românilor care au reședința în Spania. Sistemul sanitar public acoperă (încă) urgențele grave, dar ce faci când ai nevoie de un anumit examen medical și trebuie să aștepți luni întregi cu speranța că nu este nimic grav? Peste 11 milioane de oameni au o poliță de sănătate în Spania, conform ultimului raport UNESPA, în creștere cu peste 10% ca urmare a pandemiei. Care este cea mai bună asigurare de sănătate din Spania? Și cum faci alegerea pentru asigurarea privată de sănătate? Iată câteva răspunsuri pe care să le iei în considerare.
Pensia, fără secrete – Află cât primești după 36 de ani de muncă cu această formulă matematică

Nu mai puțin de 11,6 milioane de spanioli au asigurări de sănătate: numărul a crescut foarte mult în timpul pandemiei. Mai mulți clienți în raport cu populația găsim în Madrid (cu 37% din populația asigurată). De celalaltă parte se află Cantabria, unde doar 8% au asigurarea privată de sănătate. Potrivit OCU, pe primele locuri în 2022, conform evaluării utilizatorilor, au fost, ASC, CIGNA, GENERALI, SANITAS și Mapfre.
Bolile care dau dreptul la pensie de invaliditate permanentă: iată care sunt

Asigurarea privată de sănătate, cum o alegi

Găsirea celei mai bune asigurări de sănătate este de obicei o sarcină extrem de complexă și te gândești la asta, de obicei, când ai nevoie. Alegerea privind asigurarea privată de sănătate este complicată: domeniul este unul de specialitate, ai putea avea multe întrebări. În plus, de varietatea ofertelor îți dai seama abia când începi să te interesezi despre asta. Ai putea să te orientezi către cea mai ieftină, doar ca să fie, sau către una care este consiliată de cineva care are așa ceva. Dar care este cea mai bună asigurare de sănătate în Spania.

Pentru a răspunde care este cea mai bună asigurare de sănătate în prezent în Spania trebuie să vedem în raport cu ce. pentru că totul depinde de nevoile tale reale. De exemplu, dacă practici sporturi intense precum fotbalul, ai putea fi interesat de cea mai bună asigurare care oferă acoperire în servicii de traumatologie și reabilitare. Dar dacă, dimpotrivă, ești o persoană care nu mai are 20 de ani sau ai obiceiuri sedentare, cea mai bună asigurare va fi cea care asigură acoperire în medicina generală. Este important să citești atent ofertele asiguratorilor. Să știi că unul bun îți va pune multe întrebări pentru a afla exact de ce ai nevoie și prin urmare să plătești tariful adecvat.
Povestea Alinei, românca bolnavă din Spania s-a încheiat. „Vă pup și aveți încredere în voi”

Plătești pentru servicii de care ai putea avea nevoie

Important este să plătești pentru ce ai putea avea nevoie: mai precis, doar pentru ce crezi că îți e de folos. Procesul de selecție pentru cea mai bună asigurare de sănătate ar putea fi o sarcină foarte frustrantă. Dacă ești hotărât să cumperi o nouă asigurare de sănătate în acest an sau să o revizuiești pe cea actuală, iată care sunt cele mai importante pe piața spaniolă.

Asigurarea privată de sănătate: câteva opțiuni

Sanitas: unul dintre cei mai vechi asigurători și cu un portofoliu mare de asigurări. Și nu e de mirare, deoarece au peste 50 de ani de experiență. Deși prețurile lor nu sunt de obicei cele mai mici de pe piață, ele compensează acel „dezavantaj” oferind o acoperire medicală extinsă în sute de spitale și mii de specialiști. Dintre principalele sale acoperiri , cele mai remarcabile sunt asistența de bază (îngrijire medicală primară, teste diagnostice, terapii și consiliere), Digital Blue (telemedicina 24 de ore din 24 și livrare de medicamente) și cheltuieli medicale.
Ajutorul de 1000 de euro pentru familiile în dificultate din Spania – pentru care români și în ce condiții

DKV: este un altul dintre asigurătorii cu mare experiență pe piața asigurărilor. Funcționează din 1935. A început ca o companie de familie în Zaragoza. În prezent este una dintre cele mai mari și mai puternice de pe piața asigurărilor din toată Spania. Are un număr mare de clienți. Plus o rețea de mii de medici și specialiști. Principalele acoperiri includ medicina generală (include asistența medicală și pediatrie), spitalizare, urgențe (inclusiv ambulatoriu și spital), servicii stomatologice.

Asisa: desi acest asigurator este mai tânăr decât celelalte două (a fost creat in 1971), se deosebește prin faptul că a fost înființat și condus de medici. Are un portofoliu mare de asigurați. Permite personalizarea acoperirii de care ai nevoie. Principalele servicii sunt: ​​Serviciul de Urgență, îngrijiri în numeroase specialități medicale, psihoterapie și pediatrie. Principalele sale acoperiri sunt: ​​Asisa Próxima (acoperire extensivă în ambulatoriu fără spitalizare), Asisa Momento (îngrijire cu specialiști și numeroase rețele de spitale) și Asisa Activa Plus (numeroase servicii medicale fără coplăți), potrivit canarias7.es.

Ajutor sanitar oriunde în lume

Lista ar putea continua. Cel mai bun sfat pentru a alege cea mai bună asigurare de sănătate este să întrebi. Și să semnezi un contract în acest sens. Neapărat înainte de a avea nevoie. De obicei aceste contracte îți oferă acoperire oriunde ai nevoie în lume, 24 de ore din 24, turist sau nu. În plus, te ajută să obții un serviciu atunci când ai nevoie fără întârziere și fără să te preocupi că nu ai banii necesari.