in

Amenzi de sute de euro și camioane confiscate unor șoferi români care au manipulat tahografele

Doi şoferi români au rămas fără camioane în Germania, în acelaşi loc, în interval de 6 ore. Cei doi sunt colegi la aceeaşi firmă şi poliţiştii i-au oprit pentru un control de rutină.

Acţiunea poliţiei germane a avut loc pe 20 martie, pe A2, iar la ora 17:00 agenţii au oprit un camion MAN condus de un român în vârstă de 31 de ani, încărcat cu chipsuri. Agenţii au descoperit nereguli la unitatea de control digital a camionului.

Şase ore mai târziu, la ora 23:00, în acelaşi loc, un alt camion MAN condus de un român de 43 de ani şi încărcat cu legume a fost oprit. Şi acesta avea manipulată unitatea de control digital, se arată în comunicatul Poliţiei Germane, conform observator.tv.

Cele două TIR-uri au fost duse într-un atelier specializat şi acolo capetele tractor au fost imobilizate, după măsurători care au demonstrat fără nici o urmă de îndoială modul în care tahografele fusesră modificate.

Mai mult, ambele cabine aveau dispozitive care modificau, stopau sau chiar ştergeau datele din memorie.

Cei doi şoferi au primit câte o amendă de 900 de euro, iar firma pentru care lucrau, din România, va trebui să achite 31.700 de euro şi să aducă TIR-urile la starea iniţială înainte de a fi lăsată să le recupereze.

Microbuz românesc, verificat de polițiști în Germania: remorcă în neregulă, tahograf lipsă, droguri

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Una dintre cele mai faimoase actrițe din Germania e româncă: „Tată, îți mulțumesc că am fugit din România”

Fetiță de opt luni, ucisă de un român în Germania. Procurorii susțin că a izbit-o cu capul de un obiect solid