Sari la conținut

17.000 de refugiați afgani în bazele militare americane din Germania

03/09/2021 12:44 - ACTUALIZAT 03/09/2021 12:44

La bazele militare americane din Germania se află aproximativ 17.000 de refugiați afgani care așteaptă să fie îmbarcați spre Statele Unite, după ce au fost evacuați din Kabul, au anunțat oficialități militare americane, potrivit DPA, citată de Adevărul.

La baza aeriană Ramstein, din vestul Germaniei, sunt găzduiți în corturi și hangare circa 12.000 de afgani, a declarat comandantul Forțelor americane în Europa, generalul Tod Wolters, într-o videoconferință de presă, transmite Agerpres.

Merkel: „Între 10.000 și 40.000 de afgani au dreptul să fie primiți în Germania”

Alți 5.000 se află la Kaiserslautern, nu departe de Ramstein, în timp ce 4.300 sunt la baze militare americane din Italia și Spania, a adăugat el. Wolters a precizat că refugiații afgani sunt controlați de două ori înainte de a-și continua călătoria către SUA – o dată imediat după sosirea la bazele americane din Europa și a doua oară înainte de plecarea spre SUA.

Până în prezent, o persoană calificată drept suspectă este în arest. Generalul Tod Wolters nu a putut oferi alte detalii despre suspect, cu excepția faptului că persoana în cauză nu reprezintă „o amenințare ridicată”, scrie aceeași sursă.


17.000 de refugiați afgani în bazele militare americane din Germania…