Sari la conținut

Germania va relaxa legea imigrației. „Expulzăm pe cine nu trebuie și nu scăpăm de oamenii periculoși”

04/07/2022 14:42 - ACTUALIZAT 04/07/2022 14:42
Germania va relaxa legea imigrației. Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a anunțat că pregătește un text pentru a relaxa legile

Știri GermaniaGermania va relaxa legea imigrației. Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a anunțat că pregătește un text pentru a relaxa legile privind imigrația.

Acest lucru ar trebui să permită acordarea unui permis de ședere pentru zeci de mii de imigranți bine integrați în Germania, dar încă în situație neregulamentară.

Violatori și condamnați, printre afganii evacuați în Germania de Bundeswehr

Situația acestor persoane cărora le-a fost respins dreptul la azil, dar care nu pot fi expulzate din cauza situației politice din țara lor de origine, se află în mod regulat în centrul dezbaterii politice din Germania.

Aproximativ 100.000 dintre acestea locuiesc în Germania de mai bine de cinci ani. Însă nu-și pot proiecta un viitor în Germania fiind nevoite să trăiască cu teama că poate nu vor mai primi un permis de ședere temporară.

Aberație economică și socială

„Mulți primari, mulți întreprinzători se plâng că expulzăm pe cine nu trebuie. În cele mai multe cazuri, nu putem scăpa de criminali și oameni periculoși. Dar vrem să expulzăm familiile bine integrate, tinerii care și-au găsit un loc de muncă, care vorbesc germană și sunt integrați din punct de vedere cultural”, s-a plâns deputatul FDP Stephan Thomae la microfonul postului de radio Deutschlandfunk.

Migranții din Germania se consideră mult mai integrați în societate față de acum zece ani

O situație cu atât mai absurdă cu cât economiștii și demografii sunt unanimi. Cu sistemele actuale, ar fi nevoie de aproximativ 400.000 de sosiri pe an pentru a finanța mecanismele de protecție socială în Germania, din cauza tendinței de îmbătrânire a populației.

UE: Creștere cu o treime a cererilor de azil în 2021. Germania a primit cele mai multe

„Mai înțelept ar fi așadar să păstrăm străinii deja integrați în țară decât, de exemplu, să lansăm campanii de recrutare îndreptate spre Asia sau America Latină, precum cea lansată de guvernul Angelei Merkel pentru atragerea asistentelor”, a spus Thomae.

Necunoașterea limbii germane, principalul motiv al ratei reduse de vaccinare în rândul imigranților. „Vor, dar nu cunosc limba”

Sursa: RTS. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc