Germania va cheltui 150 de milioane de euro în următorii 3 ani pentru a-i încuraja pe migranți să se întoarcă în țările de origine, a anunțat în cadrul unui interviu publicat vineri de presa germană ministrul Dezvoltării, Gerd Müller.
Citat de Cronica Europeană, Müller a afirmat că în fiecare an 50 de milioane de euro vor fi alocate unui program care îi va ajuta pe migranții din Iraq, Afghanistan și statele Balcanice care nu primesc azil în Germania să poată să înceapă ”o viață nouă” la ei acasă. În program se pot înscrie și cei care primesc azil dar care preferă să se întoarcă în țara de origine.
”Le putem oferi educație, cursuri profesionale, beneficii sociale, chiar locuri de muncă”, a precizat ministrul german, care a explicat că guvernul va încerca să facă totul pentru ca aceste persoane să nu simtă că nu mai au scop în viață.
Potrivit ministrului, programul va costa mai puțin decât costă procedurile curente de returnare a emigranților care nu primesc azil.
Germania a înăsprit politicile de primire a migranților după ce, în 2015, în această țară au intrat aproximativ 900.000 de persoane din Africa și Orientul Mijlociu, iar cancelarul Merkel a promis că nu va mai permite ca statul pe care îl conduce să suporte o presiune similară, lansându-se în cursa pentru al patrulea mandat de cancelar cu o abordare total diferită faţă de refugiaţi.
Sutele de milioane de euro necheltuite de fermierii români vor merge către refugiați