Clubul miliardarilor din întreaga lume se extinde și devine tot mai bogat, arată un studiu efectuat de societatea de consultanță pentru afaceri PwC Germania.
Numărul miliardarilor a crescut anul trecut cu 10% până la 1.542 și averea lor totală s-a mărit cu 17% până la 6.000 de miliarde de dolari, urmare a prețurilor crescânde ale materiilor prime și a celor din sectorul imobiliar.
Creșterea cea mai accentuată s-a înregistrat în China. Studiul arată că pentru prima dată se înregistrează mai mulți miliardari în Asia (637) decât în Statele Unite (563). Dacă tendința va continua, este posibil ca și averile totale deținute în Asia să le depășească pe cele ale americanilor, a spus Markus Hammer, specialist PwC Germania.
În Europa, clubul bogătașilor a rămas la 342: numărul cele mai mare de miliardari se înregistrează în Germania (117), prima economie a continentului. Urmează, dar la distanță, Marea Britanie (55), Italia (44), Franța (39) și Elveția (35). Averea deținută de miliardarii rezidenți în Confederația elvețiană a crescut anul trecut cu 12%.
Studiul arată și că este în creștere constantă numărul bogaților care au devenit miliardari prin forțe proprii. Așa-numiții ”self-made men” în 1995 reprezentau 45% din total, procent care între timp a urcat la 70%. Miliardarii sunt patroni de firme – sau dețin acțiuni la acestea – care pe plan mondial oferă locuri de muncă pentru 27,7 milioane de persoane.