Sari la conținut

Germania: Se discută redeschiderea „cât mai curând posibil” a unor școli

14/04/2020 14:47 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Mai mulţi politicieni germani au cerut marţi, 14 aprilie, redeschiderea treptată a şcolilor din ţara lor, închise de mai multe săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus, informează agenţia dpa.

„Clasele din ultimul an ar trebui în primul rând să se întoarcă”, au declarat liderii Partidului Verzilor, Annalena Baerbock şi Robert Habeck, într-o scrisoare către membrii lor.

Aproximativ 8,3 milioane de elevi din învăţământul general sunt afectaţi de închiderea şcolilor, inclusiv până la 1,1 milioane de elevi din clasele finale, a declarat marţi Oficiul Federal de Statistică. De asemenea, sunt afectaţi aproximativ 2,4 milioane de elevi din şcolile vocaţionale.

„În interesul copiilor şi al bunăstării lor, ar fi bine pentru cât mai mulţi dintre ei să fie în curând în posibilitatea de a se întoarce la creşe, centre de zi şi şcoli”, a declarat pentru grupul media Funke premierul landului Brandenburg, Dietmar Woidke, care este de asemenea în prezent preşedinte al camerei superioare a parlamentului, Bundesrat.

Premierii landurilor se vor întâlni miercuri cu cancelarul Angela Merkel pentru a discuta cum să procedeze după 19 aprilie, când restricţiile legate de coronavirus ar urma să expire.

Noile infecţii s-au rărit, dar autorităţile din sănătate avertizează că epidemia nu este încă sub control.

Influenta Academie Naţională de Ştiinţe din Germania, Leopoldina, a recomandat luni redeschiderea unor şcoli primare şi secundare „cât mai curând posibil”, respectând în acelaşi timp normele de igienă şi alte criterii de referinţă pentru a contribui la limitarea răspândirii coronavirusului.

Agenţia guvernamentală pentru controlul şi prevenirea bolilor, Institutul Koch, pledează ca elevii mai mari să se întoarcă primii. Preşedintele său, Lothar Wieler, a declarat marţi că adolescenţii pot respecta mai bine normele de distanţare socială.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc