Masca de protecţie trebuie să devină ”noul standard social” şi de purtarea ei în public trebuie condiţionată relaxarea actualelor măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului, consideră Academia Leopoldina, o instituţie de referinţă în Germania, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.
”Numai cu o protecţie sanitară suficientă se poate reveni la viaţa normală. Masca trebuie să devină ultima modă”, a declarat pentru săptămânalul Der Spiegel un membru al acestei academii, insistând că generalizarea acoperirii gurii şi nasului în spaţiul public este o necesitate în contextul pandemiei de COVID-19.
Problema cea mai importantă rămâne însă disponibilitatea acestui accesoriu pentru populaţie, cererea foarte mare pe plan mondial făcând măştile sanitare dificil de procurat.
Cancelarul Angela Merkel, care a asigurat că ultimul raport pe care Academia Leopoldina îl va prezent luni va juca un rol important în dezbaterea despre relaxarea măsurilor de izolare, a avut o discuţie telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping, în urma căreia, potrivit Suddeutsche Zeitung, s-a ajuns la un acord prin care o companie chineză va furniza Germaniei 40 de milioane de măşti săptămânal.
Guvernul de la Berlin se va reuni miercuri, 15 aprilie, prin videoconferinţă cu conducerile landurilor germane pentru a discuta despre oportunitatea relaxării măsurilor restrictive menite să frâneze răspândirea coronavirusului, dorind un echilibru între aplicarea criteriilor sanitare şi pagubele economice create de aceste măsuri.