Germania ia în considerare măsuri suplimentare pentru întărirea legislației anti-terorism după o serie de atacuri sângeroase pe teritoriul său, a declarat luni ministrul de justiție Heiko Maas, care a prezentat un plan care prevede trimiterea la închisoare a islamiștilor considerați o amenințare la securitatea publică, transmite AFP.
„Vrem să îmbunătățim condițiile pentru ca și cei considerați o potențială amenințare să poată fi închiși pentru o perioadă de 18 luni„, a spus ministrul la televiziunea publică.
Cei reținuți vor fi apoi expulzați în țările lor de origine, a afirmat el.
Potrivit Agerpres, planul ministrului de justiție face parte dintr-un pachet de noi măsuri de securitate, printre care introducerea de brățări electronice pentru a îmbunătăți monitorizarea generală a presupușilor extremiști care locuiesc în Germania, pe care intenționează să o discute la o întâlnire care va avea loc marți cu ministrul de interne Thomas de Maiziere.
Întâlnirea a fost cerută pentru a se analiza ce măsuri suplimentare sunt necesare în Germania după atacul de la 19 decembrie de la Berlin, când un tunisian de 24 de a ani, Anis Amri, a intrat cu un camion în mulțimea adunată la un târg de Crăciun, omorând 12 persoane și rănind circa 50.
Amri, care a fost împușcat mortal de poliția italiană patru zile mai târziu, avea legături cu grupări islamiste extremiste și urma să fie expulzat de autoritățile germane. El a avut 14 nume false și a fost investigat de autoritățile naționale de securitate.
De Maiziere a stabilit deja măsurile necesare pentru ca operațiunile de monitorizare și puterile de expulzare a solicitanților de azil respinși să fie mutate de la cele 16 landuri din Germania sub o coordonare centralizată la Berlin pentru a elimina întârzierile în repatrierea celor considerați a reprezenta un risc pentru securitatea publică.
Însă acest plan se confruntă cu opoziția fermă a guvernelor de landuri.
Atentat plănuit în Germania: Poliția din Chemnitz a mai reținut un suspect