Germania deschide larg porțile pentru criptomonede: lege pentru investiții de 415 miliarde de euro
A fost promulgată o nouă lege care permite „fondurilor speciale” (Spezialfond) să investească până la 20% din activele lor în criptoactive.
Legea privind localizarea fondurilor, care a intrat în vigoare joia trecută, ar putea, în teorie, să genereze un flux de investiţii de 415 miliarde de dolari în criptoactive, cu condiţia ca fiecare Spezialfond să aloce întregul procent de 20%, potrivit bursa.ro.
Deşi este puţin probabil ca această sumă teoretică să intre în totalitate în investiţii legate de criptoactive, promulgarea legii este o veste importantă pentru industrie şi un vot de încredere pentru criptoactive şi potenţialul acestora.
Un român din Frankfurt a strâns 772 milioane de dolari, păcălind oameni din întreaga lume
Spezialfonds sunt principalele vehicule de investiţii instituţionale din Germania. Orice alocare considerabilă în criptoactive ar avea un impact mare, datorită statutului Germaniei de cea mai mare economie din zona euro.
JP Morgan este optimistă cu privire la actualizările Ethereum care catalizează o industrie de staking cu o miză de 40 de miliarde de dolari
Săptămâna trecută, JP Morgan a afirmat că îmbunătăţirile iminente aduse reţelei Ethereum ar putea duce la recompense de 40 de miliarde de dolari pentru staking până în 2025.
Într-un raport publicat recent, banca a afirmat că, pe măsură ce reţelele blockchain devin mai eficiente din punct de vedere energetic, popularitatea lor creşte, iar staking devine tot mai folosit, urmând să crească ca sursă de venit atât pentru investitorii individuali, cât şi pentru cei instituţionali.
Acest boom va fi determinat în mare parte de trecerea de la proof-of-work la proof-of-stake, care urmează să fie implementată în cadrul lansării Ethereum 2.0, anul viitor.
Proof-of-work a fost criticat în trecut pentru procesele sale care necesită multă energie, care validează toate tranzacţiile din reţea. Cu toate acestea, proof-of-stake va oferi scalabilitate şi eficienţă în cadrul reţelei şi va permite investitorilor să îşi păstreze fondurile în blockchain în schimbul unor recompense financiare.
JP Morgan a subliniat faptul că, în prezent, staking-ul generează în fiecare an circa 9 miliarde de dolari pentru industrie. Cu toate acestea, actualizarea la Ethereum 2.0 şi proof-of-stake vor cataliza plăţile pentru staking, care vor creşte iniţial la 20 de miliarde de dolari după lansare şi vor ajunge la 40 de miliarde de dolari până în 2025.
De asemenea, a precizat că, pe măsură ce volatilitatea criptoactivelor scade, obţinerea de randamente pozitive va ajuta şi mai mult piaţa să devină mai mainstream.