Oficialii germani se aşteaptă ca în 2030 să existe în circulaţie 14 milioane de autovehicule electrice şi hibride, în condiţiile în care cea mai mare economie europeană încearcă să respecte noile norme mai stricte privind emisiile poluante, transmite Bloomberg.
Noua prognoză este cu cel puţin 40% mai mare decât precedentele estimări, graţie unei creşteri explozive a vânzărilor de automobile electrice înregistrată în ultima perioadă, a declarat marţi ministrul german al Economiei, Peter Altmaier. Precedentul obiectiv viza existenţa a 7 până la 10 milioane de automobile electrice pe drumurile din Germania în anul 2030.
Germania va atinge în iulie obiectivul de un milion de mașini electrice pe șosele
La începutul lunii iulie, acelaşi Peter Altmaier anunţa că Germania este pe punctul de a-şi atinge obiectivul referitor la un milion de automobile electrice pe şosele, cu doar o jumătate de an mai târziu decât data propusă iniţial. Îndeplinirea acestui obiectiv a fost posibilă graţie eco-bonusurilor în valoare de miliarde de euro acordate de statul german. Numai în prima jumătate a acestui an au fost acordate eco-bonusuri în valoare de 1,25 miliarde de euro pentru achiziţionarea de autovehiculele electrice, mai mult decât pe întregul an 2020.
„Aceasta este o veste bună pentru protejarea mediului şi decarbonizare. În plus va avea un impact asupra consumului de electricitate”, a declarat marţi Peter Altmaier într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, Guvernul german se aşteaptă ca avansul vânzărilor de automobile electrice să ducă cererea de electricitate la 655 Terawaţi oră în 2030. Comparativ, în 2018 consumul de electricitate în Germania a fost de 568 Terawaţi oră, arată datele Agenţiei Internaţionale a Energiei.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg News, Uniunea Europeană urmează să propună ca toate noile autoturisme vândute din 2035 să aibă emisii zero, în cadrul unui plan fără precedent de a-şi alinia economia cu obiectivele de mediu mai ambiţioase.
În ultimele luni, o serie de mari constructori auto şi-au dezvăluit strategiile pentru ca majoritatea automobilelor vândute în Europa să fie modele complet electrice până la finele acestui deceniu. De exemplu, grupul german Volkswagen AG, cel mai mare constructor auto din regiune, şi-a propus ca 70% din automobilele vândute sub marca VW să fie electrice începând din 2030. (Agerpres)