Sari la conținut

Germania, a doua cea mai sigură țară din lume în perioada pandemiei de coronavirus

14/04/2020 13:27 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Unde sunt oamenii cel mai bine protejați de Covid-19? Conform unui nou clasament, Germania este în prezent a doua țară cea mai sigură din lume în perioada crizei coronavirusului.

În întreaga lume, oamenii se tem pentru sănătatea lor și se confruntă cu îngrijorări financiare și tulburări masive fiindcă pandemia de coronavirus provoacă ravagii.

Dar cei care locuiesc în Germania sunt relativ bine poziționați, au descoperit noi cercetări. Conform unui clasament realizat de London Deep Knowledge Group (DKG), Germania este în prezent cea mai sigură și mai stabilă țară din Europa și a doua cea mai sigură din lume.

Doar Israelul, care se află în prezent pe primul loc al clasamentului, gestionează mai bine criza, conform comparației între țări efectuată de DKG și raportată de revista germană Spiegel.

Analiștii de la DKG au colectat informații despre momentul în care au fost introduse restricții inițiale pentru a stopa răspândirea coronavirusului, dacă au existat multe încălcări, amploarea restricțiilor de călătorie, disponibilitatea testelor Covid-19 și cât de bine sunt echipate spitalele.

În clasament, Germania se plasează deosebit de bine în secțiunea de gestionare a crizei de către guvern. În acest domeniu, accentul este pus pe cât de bine funcționează personalul în criză și pe mobilizarea asistenței rapide.

După Germania, Elveția (clasată pe locul 11) și Austria (pe locul 12) au cea mai de succes gestionare a crizei în Europa.

În comparație globală cu un număr de 40 de țări – care lasă Africa și America de Sud în afara ecuației – țările din estul și centrul Europei, cum ar fi Letonia, Slovacia și Slovenia se află în partea de jos a listei.

Germania a fost „extrem de eficientă”

„În comparație cu alte țări, Germania are în prezent cel mai bun clasament în materie de siguranță și stabilitate în Europa și este, de asemenea, una dintre cele mai importante națiuni la nivel mondial în ceea ce privește gestionarea crizelor”, a declarat expertul de date Dimitry Kaminsky, fondatorul DKG.

„Având în vedere ratele de infecție inițial ridicate, Germania a fost extrem de eficientă și a oprit cu succes răspândirea bolii fără a ajunge la nivelul altor țări – acest lucru va oferi Germaniei avantaje economice considerabile după pandemie”.

De asemenea, analiștii DKG consideră că în cazul în care Germania va lua decizii greșite în viitor ar putea să se plaseze pe un loc inferior în clasament.

DKG folosește surse de date publice, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății și Universitatea Johns Hopkins pentru clasamentele sale.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc