Sari la conținut

Bărbatul care a terorizat Germania în 2019, condamnat pe viață, a luat ostatici doi gardieni în timpul unei tentative de evadare

13/12/2022 13:10 - ACTUALIZAT 13/12/2022 13:10
Gardieni luați ostatici în Germania

Gardieni luați ostatici în Germania – Un criminal de extremă-dreapta condamnat a luat ostatici doi gardieni ai unei închisori din estul Germaniei în timpul unei tentative de evadare. Bărbatul, condamnat la închisoare pe viață pentru că a împușcat mortal două persoane după ce a încercat să ia cu asalt o sinagogă din orașul Halle în 2019, a luat ostatici doi gardieni la închisoarea de înaltă securitate Berg, lângă orașul Magdeburg, luni seara.

Imediat au intervenit alți gardieni care l-au blocat pe deținutul Stephan Balliet, în vârstă de 30 de ani, acesta fiind rănit în timpul incidentului. Cei doi ostatici nu au fost răniți.

Atacatorul german din Halle voia să ucidă „cât mai mulţi anti-albi posibil, de preferinţă evrei”

Oficialii de securitate din Saxonia-Anhalt, unde se află închisoarea, au spus că prizonierul a folosit un „dispozitiv” pentru a-i forța pe cei doi gardieni ai închisorii să-l scoată din celulă. Aceștia au refuzat să descrie obiectul din cauza anchetei în curs.

Pe baza a ceea ce deținutul poate fi auzit spunând în filmările camerelor de supraveghere, oficialii au spus că au presupus că Balliet încerca să evadeze din închisoare.

Stephan Balliet

A mai încercat să evadeze

În 2020, în timp ce era încă judecat, Balliet a încercat să evadeze dintr-o altă închisoare. A escaladat un gard de 3,40 metri înălțime în timpul unui exercițiu în curte și a petrecut cinci minute căutând căi de ieșire din complexul închisorii. Însă a fost prins de gardieni înainte de a reuși să fugă, a informat agenția de presă germană dpa.

Germanul care a semănat teroare în Halle, pus sub acuzare pentru două crime și 68 de tentative de omor

Stephan Balliet, la proces

După incidentul de luni, Balliet a fost plasat într-o cameră specială de securitate. Acum este sub supraveghere permanentă, iar în curând ar putea fi transferat într-o altă închisoare de înaltă securitate, a declarat Franziska Wiedinger, ministru al Justiției din Saxonia-Anhalt.

Atacul sângeros din 2019

Balliet a atacat sinagoga din Halle de Yom Kippur, cea mai sfântă zi a iudaismului, în 2019. Era înarmat cu mai multe arme de foc și explozibili. Nereușind să intre în clădire, a ucis un trecător și un bărbat în interiorul unui magazin de kebab din apropiere.

Atacul a fost unul dintre cele mai violente acte antisemite din istoria germană postbelică. Balliet a fost condamnat la închisoare pe viață în 2020.

Autorul atacului terorist din Halle, condamnat la închisoare pe viață

Sursa: Associated Press. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc