Sari la conținut

Șofer român de camion, apel la poliție: „Mi-au furat încărcătura”. O femeie, arestată în România

25/05/2023 17:00 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:02
Furt din camion în zona de odihnă de pe A9

Șoferi. Furt din camion în zona de odihnă de pe A9. Unii șoferi de camion încearcă să câștige bani în plus din transporturi ilegale, de droguri sau migranți, de exemplu, iar alții sustrag din marfa pe care o transportă pentru a o revinde. Un șofer român de camion și șeful companiei la care lucra au furat în urmă cu mai bine de doi ani bunurile transportate, apoi au denunțat furtul la poliție. Acum sunt de negăsit, dar poliția a făcut un prim pas: soția șefului a fost arestată!
>>> Amenzi pentru tunderea gazonului. Este interzis în aceste ore și zile

Furt din camion în zona de odihnă de pe A9

În urmă cu mai bine de doi ani, în ianuarie 2021, Poliția Rutieră din Freising (Germania) a primit un apel de urgență noaptea: un șofer român de camion care tocmai făcuse o pauză într-o zonă de odihnă din Kranzberg, pe A9, a informat că încărcătura sa – stivuitoare de înaltă calitate în valoare de peste 50.000 de euro – au fost furate din zona de încărcare a camionului său în perioada de odihnă.

După cum a raportat acum poliția, în cursul investigațiilor imediat inițiate s-a dovedit că furtul a fost unul fictiv. Însuși șoferul camionului a fost cel care, împreună cu șeful său, a mutat stivuitoarele într-un alt camion. Împreună cu documente de marfă falsificate, antreprenorul a transportat stivuitoarele în România, unde au fost vândute de soția sa. Șoferul camionului, rămas în zona de odihnă, a fost cel care a alertat poliția privind presupusul furt.
>>> Aceste bancnote EURO nu pot fi acceptate. Nu pot fi folosite la plăți și nici schimbate

Șoferul de camion și șeful său sunt dați în urmărire

Pe parcursul anchetei, în care polițiștii germani și-au unit forțele cu colegii lor români, o pistă a condus la soția în vârstă de 43 de ani a patronului firmei de transport. „A fost arestată în România în aprilie”, a declarat șeful poliției, Thomas Ackstaller. Șoferul camionului și șeful său, însă, sunt încă de negăsit. O mare parte din pradă a fost găsită de atunci în România și este acum în drum spre Germania.
>>> În Spania începe exproprierea terenurilor, lege șoc: Dacă nu muncești pământul doi ani, ți-l ia statul

Autoritățile române de anchetă investighează acum dacă firma de transport a asigurat încărcătura și apoi a încercat să raporteze furtul la compania de asigurări pentru a obține despăgubiri.
>>> Șofer român de camion, amendat cu 1.000.000 de EURO și condamnat la închisoare
>>> Taxe de drum, fraudate cu carduri falsificate. Protagoniști: Șeful român al unei companii de transport și șoferii săi

Sursa: Merkur.de. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc