in

Germania: Au intrat în vigoare noi regulamente privind traficul rutier

Începând de marți, 28 aprilie, Germania a modificat legea circulației pe drumurile publice – StVO, introducând, printre altele, înăsprirea sancțiunilor pentru blocarea coridorului de urgență, parcare necorespunzătoare sau depășire a limitei de viteză, atât în ​​localități, cât și în afara acestora.

„Creăm o protecție mai mare pentru bicicliști și stimulente pentru ca persoanele să folosească sistemul de car-sharing și vehiculele electrice. De acum înainte, oricine blochează coridorul de urgență va fi sever pedepsit “, a comentat Andreas Scheuer, ministrul Transporturilor din Germania, privind noile reglementări.

Iată pentru ce infracțiuni vom plăti mai mult:

Coridorul de urgență

În cazul în care nu se creează un coridor de urgență și se conduce pe banda de urgență, se aplică o amendă de la 200 până la 320 de euro, 2 puncte de penalizare și interdicția de a conduce timp de 1 lună.

Protecția biciclistului

Conform noilor reglementări, autoutilitarele și camioanele de peste 3,5 tone care întorc la dreapta în localități nu au voie să depășească 10 km/h. Cine încalcă această regulă plătește o amendă de 70 de euro și primește un punct de penalizare. Această măsură vizează protejarea bicicliștilor și autoturismelor.

Șoferii aflați lângă bicicliști sau alți participanți la trafic trebuie să mențină o distanță minimă de 1,5 m în zonele urbane și 2 m în afara acestora.

Bicicliștilor li se permite să circule unul lângă celălalt, fără respectarea unei anumite distanțe.

Parcare incorectă

Va trebui să plătiți 35 în loc de 15 euro pentru parcarea vehiculului într-un loc nepermis, blocând de exemplu vizibilitatea.

În cazul obstrucționării serviciilor de urgență amenda este de 100 de euro și un punct penalizare. Parcarea nepermisă într-un loc pentru mașinile persoanelor cu dizabilități sau în locurile prevăzute pentru mașinile electrice și pentru car-sharing se sancționează cu 55 de euro. Pentru oprire sau parcare dublă, amenzile pot ajunge până la 100 de euro.

Viteza

Șoferii care depășesc limita de viteză în localități cu cel puțin 21 km/h, pe lângă amenda de 80 de euro și un punct de penalizare își vor pierde permisul de conducere timp de o lună.

În afara zonelor urbane, depășirea vitezei legale cu 26 km/h atrage suspendarea permisului timp de o lună. Amenda este de 80 de euro și 1 punct penalizare.

Catalogul amenzilor îl puteți consulta AICI!

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

abator din Germania

Peste 200 de români care lucrează la un abator din Germania au fost infectaţi. MAE face precizări

Româncă din Germania cu firmă individuală: „Am primit 1.000 de euro de la statul german”