Sari la conținut

Nenorocire în Germania! O fetiță de 13 luni a murit strivită sub încărcătura unui cărucior de cumpărături

05/12/2022 08:08 - ACTUALIZAT 05/12/2022 08:11
Fetiță ucisă de cărucior de cumpărături în Germania

Fetiță ucisă de cărucior de cumpărături în Germania. Copila de 13 luni se afla cu părinții ei într-un magazin de construcții și bricolaj din Garbsen, regiunea Hanovra, când a avut loc tragicul accident. Nenorocirea s-a petrecut sâmbătă, 3 decembrie, în jurul orei 10:40.

Căruciorul de cumpărături încărcat complet cu gips-carton s-a înclinat în timp ce copila stătea lângă el. Apoi s-a răsturnat, încărcătura îngropând fetița sub ea.

Strivit de un palet în timp ce făcea cumpărături. Românul se întorsese din Germania pentru a-și petrece sărbătorile cu familia

Micuța a fost resuscitată la fața locului de paramedici, apoi a fost transportată cu elicopterul la o clinică. Din păcate, a murit acolo la scurt timp.

La scena sinistră au asistat părinții, clienții și angajați ai magazinului. Consilierii pentru situații de urgență au oferit sprijin psihologic părinților și martorilor. Consiliere privind modul în care trebuie să procedeze au primit și forțele de poliție intervenite la fața locului, șocate de incident.

Poliția investighează acum cum a fost posibilă producerea unei asemenea drame.

Medicii din Germania sunt alarmați: „Situația este catastrofală!” RSV se răspândește cu repeziciune, spitalele nu mai fac față

Sursa: Focus.de. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc