Examen în engleză pentru obținerea permisului auto în Austria – Pentru românii care doresc să obțină permisul de conducere în Austria ar putea constitui o problemă necunoașterea limbii germane. Vă explicăm în continuare cum poate fi acesta obținut fără a ști această limbă.
>>> Permisul de conducere pe card sau hârtie dispare în Austria, peste 300.000 de șoferi îl au deja în format digital
Examen în engleză pentru obținerea permisului auto în Austria – Testul teoretic
Partea teoretică a testului se suține la calculator în cadrul școlii de șoferi unde s-a făcut înscrierea pentru obținerea permisului. Acest examen se poate suține în germană, engleză, croată sau slovenă, precum și în limbajul semnelor.
Pentru a susține testul, trebuie să dețineți o adeverință medicală valabilă și să finalizați pregătirea teoretică într-o școală de șoferi.
Dacă doriți să exersați, site-ul autorității austriece de trafic ÖAMTC are o pagină cu un test de practică online de unde puteți descărca și o aplicație cu întrebări reale, în limbile enumerate mai sus, emise la examenul de conducere.
>>> Austria, permisul de conducere în 2023: ce teste și câte ore sunt obligatorii
Testul practic
După promovarea testului teoretic – sau în timpul procesului de schimbare a documentelor străine cu unul austriac în unele cazuri, trebuie să susțineți examenul practic.
Potrivit guvernului federal, în timpul părții practice a examenului de conducere poate fi prezent un interpret pentru a vă ajuta în cazul în care nu vorbiți limba germană. De asemenea, nu este neobișnuit ca școlile de șoferi să aibă profesori care vorbesc engleză și să ofere examenul în engleză – sau în alte limbi, în special la Viena.
Sursa: Guvern Austria. ZiarulRomanesc.de