Sari la conținut

Balon cu aer cald, prăbușit în Germania. Unsprezece persoane au fost rănite

05/06/2019 08:57 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:24

Unsprezece persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare critică, după ce un balon cu aer cald s-a prăbuşit marţi în nord-vestul Germaniei, a informat poliţia locală, citată de dpa, informează Agerpres.

Aparent, pilotul a pierdut controlul asupra balonului când acesta se pregătea să aterizeze, în apropiere de oraşul Marsberg din regiunea Sauerland.

Acest lucru a făcut ca nacela balonului să se răstoarne la aproximativ un metru de sol, a precizat marţi seară un purtător de cuvânt al poliţiei germane, confirmând primele informaţii apărute în cotidianul Bild.

Există indicii că nacela a luat foc, iar răniţii – printre care şi pilotul – ar fi suferit arsuri.

În balon, în afara pilotului se aflau zece turişti dintr-un land vecin, Hessa.

Echipajele de salvare au intervenit la locul incidentului, iar poliţia a oferit informaţii actualizate pe Twitter.

Taxiuri aeriene, testate în orașul Ingolstadt din Germania