Sari la conținut

Ești calificat? Nu te duce în estul Germaniei, din cauza XENOFOBIEI nu te poți angaja

25/05/2015 13:22 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Numărul angajaţilor în domeniile matematică, informatică, ştiinţe naturale şi tehnologie (MINT) a crescut în Germania graţie imigranţilor din ţările membre UE, dar multe companii se plâng de xenofobia din landurile estice, relatează portalul EurActiv.com, citat de Mediafax.

Potrivit raportului din acest an privind MINT realizat de Institutul de cercetări economice din Köln, este nevoie de 137.100 de lucrători calificaţi în domeniul ştiinţelor naturale sau tehnicii, acesta fiind cel mai ridicat nivel din decembrie 2012. Experţii din sectorul economic german consideră că de vină pentru această situaţie este accesul la pensionare la vârsta de 63 de ani.

„În primul trimestru după introducerea reglementărilor, în jur de 10 la sută din lucrătorii MINT actuali în vârstă de cel puţin 63 de ani au plecat”, a explicat Michael Stahl, director în cadrul asociaţiei angajatorilor Gesamtmetall, la prezentarea raportului, miercuri 20 mai, la Berlin.

Actuala problemă ar putea fi şi mai gravă dacă Germania nu ar primi lucrători calificaţi din străinătate. Numărul străinilor care lucrează în aceste domenii a crescut cu 11,3 la sută din cel de-al patrulea trimestru din 2012 şi până în al treilea trimestru al lui 2014.

Raportul afirmă că imigranţii din Europa Centrală şi de Est, în special Polonia, România şi Bulgaria, joacă un rol important, iar cei care se mută în Germania din aceste ţări sunt predominant lucrători calificaţi. Şi lucrătorii MINT din Spania sunt numeroşi, mai ales din cauza crizei economice din această ţară.

Dar analiştii economici avertizează că landurile din estul Germaniei, în special, îşi irosesc potenţialul de lucrători străini calificaţi şi riscă să se confrunte cu o scădere devastatoare a forţei de muncă înalt calificate.

„Reticenţa faţă de imigranţi este semnificativă aici”, a explicat Thomas Sattelberger de la Confederaţia asociaţiilor angajatorilor germani (BDA).

Această reticenţă este considerată fatală în landurile din estul ţării, unde companiile se confruntă cu un val de pensionări în rândul lucrătorilor MINT. În timp ce în vestul Germaniei 16 la sută din forţa de muncă MINT are în medie peste 55 de ani, în timp ce în estul Germaniei procentul este de 20 la sută.

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc