Sari la conținut

Electrician dat afară pentru că bea 3 litri de bere pe zi la muncă, judecătorul anulează concedierea: „Era cald”

Etichete:
08/05/2023 14:28 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:34
Electrician dat afara pentru că bea.

Electrician dat afară pentru că bea. Un electrician spaniol din Murcia a băut în timpul serviciului, până la trei litri de bere pe zi. Acesta a fost concediat de către firma la care lucra de peste 27 de ani. S-a ajuns la proces, până la Curtea Superioară. Decizia Curții Superioare de Justiție este cel puțin surprinzătoare. Aceasta respinge concedierea muncitorului, argumentând că bărbatul a băut doar în pauze. Și era și foarte cald! Și aceeași Instanță decide reintegrarea muncitorului, sau ca alternativă, despăgubirea lui. Aflați mai jos întreaga poveste a muncitorului spaniol.

>>> Oferte de muncă: salarii de 4.000 de euro pe lună și poți lucra de oriunde îți dorești

Electrician dat afară pentru că bea. Întreaga poveste

În septembrie 2021, un electrician murcian a fost concediat de la firma la care lucra de 27 de ani pentru că a băut bere în timpul programului de lucru. După cum se spune în scrisoarea de concediere disciplinară, angajatul ar fi părăsit locul de muncă într-o dubă, împreună cu un coleg pentru a merge la un bar să bea o bere, iar apoi ar fi mers la supermarket să cumpere încă patru sticle de bere de 1 litru.
Întors în Murcia, muncitorul s-a oprit la o altă unitate unde a consumat o altă sticlă de bere și a reluat conducerea cu mașina după ce a consumat alcool.

Compania a susținut că acesta nu a fost un caz izolat. Se pare că era o practică obișnuită, din moment ce îl văzuseră și cu alte ocazii consumând până la trei litri de bere, iar cu altă ocazie trei pahare de vin roșu la prânz și un pahar de tărie.

>>> Spania. Se caută personal la curățenie: contract permanent și salarii de până la 1.600 de euro

Firma consideră motive suficiente pentru a concedia lucrătorul

Pentru investigarea acestor fapte, societatea a angajat un detectiv privat. Apoi a decis încetarea raportului de muncă, invocând articolul 54.2 din Statutul Muncitorilor. Firma a considerat că este un motiv suficient pentru concedierea disciplinară a electricianului, întrucât faptele sale erau constituite din mai multe abateri considerate grave. Motivele au fost consumul de alcool în cantități mari și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Nu era prima dată când se întâmpla, potrivit Confilegal, muncitorul fusese și în anul 2020 suspendat de la serviciu pentru 13 zile. Cu acea ocazie, electricianul a contestat decizia și a fost anulată judiciar.

>>> Peste 1.700 de locuri de muncă disponibile în Madrid. Salarii de 30.000 de euro

Inclusiv de data aceasta, la primirea scrisorii de concediere, lucrătorul a contestat-o ​​la Tribunalul Social nr. 8 din Murcia. Acesta cerea să fie repus în funcție, însă instanța a confirmat concedierea și a dovedit că decizia a fost luată din cauza consumului de băuturi alcoolice în timpul lucrului.

>>> LEGEA LOCUINȚEI în Spania. Aflați toate detaliile importante!

Decizia surprinzătoare a Curții Superioare de Justiție din Murcia

Potrivit portalului Confilegal, Curtea Superioară de Justiție din Murcia (TSJMU) dispune, aproape doi ani mai târziu, reintegrarea electricianului sau despăgubirea acestuia cu 47.028 euro, revocând sentința pronunțată de Tribunalul Social nr. 8 Murcia.

În susținerea lucrătorului se solicită să se precizeze că evenimentele au avut loc în timpul prânzului, și nu în timpul programului de lucru. În plus, inculpatul a explicat că nu există probe care să ateste că s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice în timpul desfășurării muncii și nici că i-ar fi fost afectată capacitatea de a conduce sau de a munci.

În plus, magistrații au observat diverse contradicții în scrisoarea de demitere. În aceasta, compania face aluzie la faptul că erau mai mulți colegi, dar doar doi au fost penalizați, așa că nu a existat nicio modalitate de a stabili cât a consumat acest muncitor. De asemenea, recunoaște că s-a consumat bere întotdeauna în timpul mesei alături de alți colegi.

Pe de altă parte, Curtea a recunoscut că în perioada anului în care au avut loc evenimentele, iulie, este foarte cald în Murcia și consumul de bere ar fi justificat. Din acest motiv, Curtea Superioară de Justiție din Murcia decide revocarea sentinței pronunțate de Tribunalul Social și dispune fie repunerea în funcție a electricianului, fie acordarea de despăgubiri în valoare de 47.028,60 euro.

>>> Româncă moartă în livada de măslini : partenerul ei a declarat că a vrut să o resusciteze. Dar a fost arestat

Sursă: Noticiatrabajo, Ziarulromanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc